Constantin Popovici a câştigat concursul de la Mostar (Bosnia-Herţegovina), din etapa a treia a Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving, desfăşurat sâmbătă, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cei mai buni 24 săritori de la mare înălţime din lume, la masculin şi feminin, au sărit în acest weekend de pe podul Stari Most, în apele repezi ale râului Neretva, în acest sezon cu doar patru etape.

Constantin Popovici a câştigat a treia etapă a Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving

Constantin Popovici, câştigător în Bosnia şi 2019 şi 2023, s-a impus acum cu 459 de puncte şi rămâne în lupta pentru Trofeul King Kahekili, înaintea ultimei etape de la Boston, în Statele Unite. Pe locul secund s-a clasat americanul James Lichtenstein, cu 420,30 puncte, podiumul fiind completat de francezul Gary Hunt, cu 412,10 puncte. Cătălin Preda a ocupat locul al optulea, cu 370,35 puncte.

La general, Gary Hunt este lider, cu 49 de puncte, urmat de Constantin Popovici, 42 puncte, şi de mexicanul Jonathan Paredes, 37 puncte, etc. Preda ocupă locul al nouălea, cu 13 puncte.

“Pentru mine etapa de la Mostar este ceva special. Aici am concurat pentru prima oară în 2018, aici am luat 10 pe linie cu o săritură în 2019 şi acum a treia victorie, după cele din 2019 şi 2023. Nu ştiam la ce să mă aştept, din cauza accidentării, dar am avut o evoluţie foarte bună. Este prima din acest sezon şi mă bucur că a venit ceva mai târziu decât niciodată.