Amanda Anisimova (24 de ani, locul 9 WTA) a pierdut a doua finală de Grand Slam consecutivă şi a plâns în hohote la finalul meciului cu Aryna Sabalenka, de la US Open, pierdut cu 3-6, 6-7. Ea fusese învinsă şi la Wimbledon de Iga Swiatek, 0-6, 0-6.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În timp ce americanii pregăteau festivitatea de premiere de la Flushing Meadows, sportiva a început să plângă pe scaunul unde se afla şi şi-a pus prosopul pe faţă pentru a-şi masca emoţiile. Ea rămâne după acest sezon cu un turneu de 1000 de puncte câştigat (Doha), dar şi cu o prezenţă aproape sigură la Turneul Campioanelor.

Amanda Anisimova a plâns în hohote după a doua finală de Grand Slam pierdută

“A fost o atmosferă incredibilă. Am încercat să mă bucur de ea la maximum, mai ales în setul al doilea, când am început să revin. M-au susținut foarte mult, iar asta m-a ajutat cu adevărat să rămân în meci. Am fost foarte motivată și am vrut să dau tot ce am mai bun în finală. Sper să pot continua să muncesc din greu pentru a-mi oferi mai multe oportunități de a ajunge în mai multe finale.

Am simțit că nu am jucat cel mai bun tenis al meu tot meciul. Nu știu. Simt că devin foarte nervoasă în finală și este ceva la care încerc să lucrez, dar mi-aș fi dorit să fi jucat mai agresiv. Ea juca uimitor, făcea totul bine, așa că mi-a făcut viața foarte dificilă astăzi. Asta e realitatea și trebuie să o accept. Simt că dacă aș fi luptat mai mult, poate aș fi avut mai multe oportunități, dar astăzi am fost puțin în umbră.