
Selecţionerul naţionalei, Mircea Lucescu, l-a criticat pe portarul Horaţiu Moldovan după prestaţia acestuia din meciul cu Canada. România – Canada 0-3 a fost în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
Lucescu a remarcat că Moldovan e vinovat şi la golul al treilea marcat de canadieni. Totuşi, a anunţat că va miza pe acesta şi în partida cu Cipru, din preliminariile World Cup 2026. Cipru – România se dispută marţi, de la ora 21:45.
Mircea Lucescu mizează tot pe Horaţiu Moldovan
„Moldovan trebuie să se remarce după gafa din acest meci. Și golul 3 a plecat de la el. În loc să execute foarte rapid, a așteptat și apoi am pierdut mingea. E un jucător de mare valoare, dă încredere echipei.
Puteam să jucăm cu alt portar, dar cine vine trebuie să se adapteze, să nu joace la întâmplare, să nu arunce mingea la întâmplare. Echipa a construit destul de bine. E un lucru important. Pentru că, pas cu pas, trebuie să ajungă la a controla meciurile.
Nu e niciun fel de risc. O să mai vorbesc cu el. Să nu credeți că vine un jucător nou și dă imediat randament maxim. Să nu credeți că promovarea altuia acum nu va duce la greșeli. Îmi place și stilul lui Sava, dar nu cred că e momentul să bag un portar pentru că a greșit altul. A doua oară nu va mai greși”, a spus Mircea Lucescu, la conferința de presă de după înfrângerea României cu Canada.