Adrian Mazilu a venit cu un mesaj pentru jucătorii echipei naționale înainte de România – Canada, meci care va fi în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY, de la ora 21:00. Acesta a vorbit și despre o posibilă convocare la prima reprezentativă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

România își continuă drumul spre World Cup 2026. După amicalul „de lux” cu selecționata canadiană, tricolorii lui Mircea Lucescu se vor deplasa în Cipru, pentru o partidă din preliminarii. Turneul final din Statele Unite, Canada și Mexic va fi transmis, în exclusivitate, în Universul Antena.

Ce a spus Adrian Mazilu înainte de România – Canada

Adrian Mazilu a dezvăluit că îi va susține pe tricolori din tribunele Arenei Naționale, la meciul amical cu Canada. De asemenea, noul jucător de la Dinamo este de părere că elevii lui Mircea Lucescu se vor impune în meciul de test.

“(n.r. Mergi la România – Canada?) Mă voi duce direct pe Arenă, alături de familie. Le doresc mult succes, 100% vom câștiga acest meci!”, a spus Adrian Mazilu.

Mazilu a vorbit și despre o posibilă convocare la echipa națională. Jucătorul legitimat la echipa antrenată de Zeljko Kopic este convins că va fi convocat, în viitor, însă a recunoscut că, momentan, se concentrează pentru a reveni în forță pe teren.