Andrei Nicolescu a dezvăluit că Dinamo a „pus ochii” pe un fundaș de la CFR Cluj. Acesta a vorbit despre planurile „câinilor” din finalul perioadei de mercato și a transmis că întăririle în apărare sunt prioritare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Nicolescu a explicat că Dinamo încearcă să efecuteze transferul incluzând procente dintr-o eventuală vânzare viitoare. Totuși, acesta a precizat că mutarea este una dificilă.

Andrei Nicolescu a spus că Dinamo vrea să transfere un fundaș de la CFR Cluj

„Suntem interesați de un fundaș central de la CFR Cluj, dar este destul de greu. Așa cum se pun problemele acum, nu cred că… Mai bine nu vorbim despre asta. Noi vrem să transferăm săptămâna asta ceva. Prioritar e un fundaș central. Vedem care este opțiunea cea mai bună.

(n.r. – despre negocierile cu fundașii centrali) Unul dintre ei este sub contract și încercăm un transfer cu procente, încă unul dintre ei este sub contract și încercăm un împrumut cu o opțiune de cumpărare, iar unul este liber de contract. Acum, depinde foarte mult de dinamica negocierilor, să vedem pe cine ne putem axa”, a spus Andrei Nicolescu, la „Totul pentru Dinamo”.

În momentul de față, Dinamo se află pe locul 3 în Liga 1, cu 15 puncte obținute în 8 partide jucate. După pauza provocată de meciurile echipelor naționale, „câinii” se vor duela, în deplasare, cu Petrolul. Duelul are loc pe 15 septembrie, de la ora 21:00, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro.