
Mircea Lucescu a spus numele unui jucător pe care nu îl va convoca la echipa națională a României. Selecționerul tricolorilor a spus cine are „ușa închisă” la prima reprezentativă, în cadrul conferinței de presă premergătoare amicalului cu Canada.
România – Canada va fi în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY vineri, de la ora 21:00. După amicalul de pe Arena Națională, tricolorii se vor deplasa în Cipru, pentru a-și continua drumul spre World Cup, turneu final care va fi transmis, în exclusivitate, în Universul Antena.
Cine este jucătorul care are „ușa închisă” la echipa națională. Mesajul lui Mircea Lucescu
În cadrul conferinței de presă, Mircea Lucescu a dezvăluit că nu va mai încerca să îl cheme, la echipa națională, pe Daniel Boloca. Selecțioerul echipei naționale și-a motivat decizia și a transmis că jucătorul nu „simte culorile României”.
„(n.r. Despre Daniel Boloca) Trebuia să ne întâlnim, dar nu a mai venit, a zis că are nu știu ce treabă.
Dacă nu simte culorile României, prefer să nu-l mai chem. Când ești la națională, nu te gândești la avantaje”, a spus Mircea Lucescu.