Ianis Hagi a explicat motivele pentru care a ales să semneze cu Alanyaspor, în această vară. Internaționalul român a fost prezentat oficial la noua echipă și a susținut și o conferință de presă. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fiul „Regelui” a dezvăluit că și-a dorit să semneze cu o echipă care îl dorea cu adevărat. Acesta a punctat că toți cei de la Alanyaspor l-au făcut să se simtă iubit și apreciat, astfel a ales să semneze cu clubul turc.  

Ianis Hagi a explicat motivele pentru care a ales să semneze cu Alanyaspor 

Ianis Hagi a mai declarat și că înțelege toată presiunea care va fi asupra lui în Turcia, ținând cont de faptul că tatăl lui, Gică Hagi, a scris istorie la Galatasaray, echipă de la care s-a retras în 2001.  

De asemenea, Hagi Jr le-a dat asigurări fanilor că va da totul pentru Alanyaspor și abia așteaptă să debuteze. El ar putea bifa primele minute la noua echipă pe 13 septembrie, în deplasarea cu Konyaspor. 

„În primul rând, m-am întors acasă, unde m-am născut. Sunt foarte fericit, emoționat. E un pas important pentru mine, sunt plin de încredere. Abia aștept să debutez, am venit aici să reprezint clubul, trebuie să vă mulțumesc pentru că ați avut încredere în mine. M-am simțit iubit și dorit din prima clipă. Abia aștept să intru pe teren.