Selecţionerul echipei naţionale, Mircea Lucescu, a dezvăluit că Ianis Hagi a fost dorit şi de către Dinamo Kiev. În cele din urmă, fiul lui Gică Hagi a ales Antalyaspor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La conferinţa de presă organizată înaintea meciului cu Canada, care va fi în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY vineri, 5 septembrie, de la ora 21:00, Mircea Lucescu a analizat decizia lui Ianis Hagi de a merge în Turcia.

Ianis Hagi putea merge şi la Dinamo Kiev

“(n.r: Apropo de jucători care nu au jucat, Ianis Hagi lipseşte) Am vorbit cu el aseară. E bine că a găsit echipă. E bine că a găsit ce şi-a dorit el, pentru că au fost discuţii la un moment dat. Am intervenit şi eu, şi cu Rapidul, el n-a vrut la Rapid, cu Dinamo Kiev. Preşedinţii de acolo, fraţii Surkis, îl doreau, e foarte bine ce a ales, e excelent.

Vorbind aseară cu el, mi-a spus. Din momentul ăsta, te gândeşti doar la ce ai de făcut. Te aştept din momentul în care începi să joci. Regreta şi el că nu a găsit mai devreme ca să facă parte din echipa naţională.

Campionatul Turciei e, cred, cel mai important după cele 5 mari. Un campionat cu jucători foarte buni, cu experienţă, cu stadioanele pline. A ales un campionat care îl stimulează, aşa cum i-a stimulat şi pe alţi jucători români care au fost la Beşiktaş, Fenerbahce sau pe unde au mai fost”, a declarat selecţionerul Mircea Lucescu la conferinţa de presă de dinainte de meciul cu Canada.