Este vorba despre Mario Tudose, fundaşul de 20 de ani al celor de la FC Argeş, care aparține și de Benfica. Anunţul a fost făcut de Dani Coman, preşedintele formaţiei din Trivale, care a anunţat că a discutat deja cu Gigi Becali şi Mihai Stoica pentru transferul lui Tudose.

“Am avut o discuție și cu domnul Becali, și cu MM. Nu s-a terminat discuția. Noi avem 50% din Tudose, 50% are Benfica. Orice ofertă pe care o primim trebuie să le-o înaintăm lor. În cazul în care ei nu vor să îl transfere pe Tudose la suma pe care o avem, atunci da, putem discuta cu orice altă echipă.

Deocamdată așteptăm răspunsul celor de la Benfica. Vom vedea ce se va întâmpla zilele următoare. Nu suntem disperați să vindem jucători, nici nu ne dorim să vindem, dar înțelegem dorința jucătorilor.

Eu nu am discutat cu Mario Tudose, nici cu cu tatăl lui, care este un om pe care îl cunosc și se pricepe la fotbal. Nu știu dacă își dorește să ajungă la FCSB. Dar vom vedea în primul rând răspunsul Benficăi și apoi discutăm și cu FCSB”, a declarat Dani Coman, la fanatik.ro.