Liber de contract cu Villarreal, Raul Albiol a semnat, marţi cu Pisa, promovată în Serie A, pentru un sezon (plus unul opţional). La echipa Pisa evoluează şi românul Marius Marin.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La aproape 40 de ani (îi va împlini joi), fundaşul spaniol s-a angajat luni la Pisa, promovată în Serie A. Liber de contract de la Villarreal, el a semnat un contract pe un sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă un an.

Raul Albiol va juca la Pisa

După ce a jucat la Valencia şi Real Madrid, Albiol va aduce experienţa sa într-o echipă care va lupta pentru menţinerea în ligă. Fost internaţional cu Roja (58 selecţii), a câştigat 2 Campionate Europene (2008, 2012) şi 1 Cupă Mondială (2010), fără să joace niciun minut la Cupa Mondială din Africa de Sud, notează news.ro.

Titular la începutul sezonului trecut la Villarreal, înainte de a fi retrogradat pe banca de rezerve şi apoi de a se accidenta, el se va reîntoarce într-un campionat pe care îl cunoaşte bine, după ce a petrecut şase sezoane la Napoli între 2013 şi 2019.

Adrian Rus a plecat de la Pisa și a semnat cu Universitatea Craiova

Adrian Rus (29 de ani) este noul jucător al Universităţii Craiova. Fundaşul cotat la 1.2 milioane de euro a semnat pe un an cu oltenii, care au făcut deja şi anunţul oficial.