Ziua de luni a marcat ultimele două meciuri ale etapei a opta din Liga 1, iar primul dintre ele a oferit o nouă greșeală de arbitraj. George Găman, centralul întâlnirii dintre Csikszereda și Oțelul, a acordat inițial doar cartonaș galben la o intrare extrem de dură a unui ciucan și a avut nevoie de intervenția VAR pentru a-și schimba decizia.
<!–
–>
Prezent în cadrul unei emisiuni, Florin Prunea a rămas stupefiat de decizia arbitrului de a nu-l elimina direct pe fotbalistul nou-promovatei și de a avea nevoie de ajutor suplimentar.
Florin Prunea: “Uită-te și tu, nu e nimeni lângă el”
George Găman a fost în centrul atenției, însă nu din punct de vedere pozitiv, după finalul partidei dintre Csikszereda și Oțelul. Meciul de la Miercurea Ciuc s-a încheiat cu scorul de 1-1, duelul fiind marcat și de o eliminare pe finalul partidei în tabăra lui Robert Ilyeș.
Cu toate acestea, dacă VAR nu ar fi existat, Csikszereda nu ar fi jucat în inferioritate numerică în prelungiri din cauza unei decizii greșite a lui George Găman. Centralul a interpretat eronat o fază la care Zoltan Bodo a intrat dur, cu talpa, la Pedro Nuno, oferindu-i doar “galben”. Ulterior, fratele fotbalistului Valerică Găman a fost chemat la monitorul VAR, moment în care și-a schimbat decizia.


Deși în cele din urmă a făcut alegerea corectă, Florin Prunea nu l-a menajat deloc pe arbitru și a declarat că ar trebui să fie suspendat câteva etape pentru gafa comisă. În plus, fostul goalkeeper a transmis că nu înțelege cum s-a putut lua o asemenea decizie în contextul în care Găman era aproape de fază.