Jucătoarea cehă de tenis Karolina Muchova a reuşit să se impună în turul al doilea la US Open împotriva Soranei Cîrstea, deşi a fost afectată de prezenţa în tribune a fostului ei partener de viaţă.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În setul 1 al meciului de vineri, pe când era conduisă cu 4-1, jucătoarea cehă a început să gesticuleze către tribune, ca şi cum ar fi cerut unui spectator să părăsească locul său. Perturbată şi pe punctul de a izbucni în lacrimi, ea şi-a întrerupt pregătirea pentru serviciu.

Karolina Muchova: “E dificil să rămâi concentrată”

Câştigătoare în trei seturi după o luptă acerbă (7-6, 6-7, 6-4), Muchova a explicat că a avut o problemă care „nu avea legătură cu tenisul”.

În faţa lojei mele se afla fostul meu iubit, care apare uneori în locuri în care nu ar trebui să fie. M-a speriat puţin. I-am cerut să plece, nu a făcut-o imediat, dar a plecat în cele din urmă. Este dificil să rămâi concentrată în astfel de momente”, a mărturisit ea în conferinţa de presă de după turul al doilea, potrivit news.ro.

Întrebată din nou despre acest subiect după victoria împotriva compatrioatei sale Linda Noskova în turul următor, Muchova a ales să nu informeze WTA, care poate interzice accesul anumitor persoane din public la cererea jucătorilor. „Nu am semnalat nimic şi totul este în regulă”.