Manchester United și-a vândut puștiul crescut în academie. Alejandro Garnacho, transferat de Chelsea

Alejandro Garnacho, transferat de Chelsea / X Chelsea

Chelsea l-a transferat pe argentinianul Alejandro Garnacho de la Manchester United, jucătorul semnând un contract pe şapte ani, a anunţat sâmbătă gruparea din Premier League.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Transferul ar fi în valoare de 40 de milioane de lire sterline.

Alejandro Garnacho pleacă de la Manchester United după 5 ani

Valoarea de transfer a lui Garnacho, în vârstă de 21 de ani, este a patra în topul celor mai scumpe transferuri ale jucătorilor de la United, după Cristiano Ronaldo, Romelu Lukaku şi Angel di Maria.

Este un moment incredibil pentru familia mea şi pentru mine să ne alăturăm acestui club extraordinar. Abia aştept să încep“, a declarat Garnacho, potrivit news.ro.

Garnacho, care a marcat 11 goluri şi a oferit 10 pase decisive pentru United în sezonul trecut, a jucat 144 de meciuri în toate competiţiile pentru această echipă, marcând 26 de goluri. Argentinianul a venit la academia “diavolilor roșii” în 2020, atunci când a fost adus de la Atletico Madrid.

Jucătorul de 21 de ani a debutat la United sub comanda lui Ralf Rangnick pe 28 aprilie 2022, când avea 17 ani.