
“Putem visa la Jocurile Olimpice”
(n.r: Cui îi dedici această medalie?) În primul rând, oamenilor care au fost lângă mine. Antrenoarei mele, Adriana Mitroi şi doamnei Irina Deleanu, care a fost în sală în fiecare zi, a stat cu noi acolo. Dianei Văleanu, care e mereu cu mine la concursuri, mă bagă în concurs, stă cu mine pe canapea, mă încurajează, părinţilor, care m-au susţinut toată viaţa mea şi, bineînţeles, şi mie.
(n.r: Doamna Irina Deleanu spunea că a fost o surpriză rezultatul ăsta. Tu cum îl percepi, visai la un podium mondial?) Nu. Şi pentru mine a fost o surpriză foarte mare. Faptul că am intrat în finală de pe locul 7 a fost absolut senzaţional. Anul ăsta am avut un an foarte greu. Nu prea am reuşit să trec de primele 8. Când am ajuns în finala mondială a fost senzaţional.
(n.r: La ce visezi acum?) Momentan, la anul mai sunt Europene şi Mondiale, dar, pe viitor, bineînţeles, Jocurile Olimpice. Los Angeles e acum mai aproape.
(n.r.: Visezi la o finală olimpică?) Eu zic că putem visa la aşa ceva. Mai avem timp să muncim până atunci şi, de ce nu?”, a declarat Amalia Lică în exclusivitate pentru AntenaSport.
Intrată în finală cu a 7-a notă, Amalia Lică a uimit pe toată lumea cu evoluţia ei din ultimul act al probei de măciuci de la Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică de la Rio. Ea a fost notată cu 29.000 de puncte! Doar campioana olimpică en-titre la individual compus, germanca Darja Varfolomeev, a obţinut o notă mai mare decât a româncei, 31.700 puncte! Pe 3 s-a clasat bulgăroaica Stiliana Nikolova, care a avut 28.800 puncte.