Condusă cu 1-0, a doua echipă menționată anterior a marcat pe final, însă arbitrul a îndreptat în mod incredibil brațul spre colțul terenului, dictând corner.

Moment incredibil în prima ligă din Chile

În etapa cu numărul 20 din campionatul țării sud-americane, Union la Calera și La Serena au dat piept pe terenul primei menționate. Oaspeții aveau nevoie de puncte ca de aer, ținând cont că se află în lupta pentru evitarea retrogradării.

Union la Calera a deschis scorul pe finalul primei reprize, în minutul 44, iar meciul părea că se îndreaptă spre victoria ei. În minutul 86, s-a produs însă un moment uluitor care a făcut înconjurul lumii fotbalistice.

Bryan Mendoza, jucătorul lui La Serena, a plecat într-o acțiune pe banda stângă, și-a “culcat” un adversar, după care a trimis mingea în poartă cu ajutorul unei devieri. Arbitrul întâlnirii, Gaston Philippe, a luat o decizie uluitoare și a dictat corner, spre nemulțumirea fotbaliștilor oaspeților care l-au înconjurat.