
Această intervenţie nu este făcută pentru un club. De această regulă beneficiază toate cluburile, de acum înainte. I se poate reproşa preşedintelui LPF că nu a consultat cluburile înainte. Ne-a obişnuit să facă acest lucru întotdeauna (n.r: să consulte cluburile).
Acest context ar fi trebuit să fie descris chiar de preşedintele LPF. Am făcut-o pentru că m-aţi întrebat”, a spus Răzvan Burleanu după şedinţa Comitetului Executiv al FRF.
Gigi Becali se revoltase fiindcă FCSB nu îl putea pune pe lista pentru Liga 1 pe Malcom Edjouma
Gigi Becali a criticat dur prevederea din regulament ce nu îi permitea FCSB-ului să îl pună pe lista pentru Liga 1 pe Malcom Edjouma.
“Cică trebuie să-l dăm liber ca să-l putem pune iar pe liber. Ce-s tâmpeniile astea, mă? Nu înțeleg, ei nu reglementează? Ei dorm acolo? Anul trecut au zis: «Da, dom’ne, o să reglementăm». Dar ce să reglementeze ei, că ei trebuie să doarmă.
Iar omul nu vrea așa. Că să-l dea liber o comisie. Cum să-l dea liber pe jucătorul meu? Vă dați seama ce tâmpenie? La FIFA, la UEFA îl pot pune pe listă, dar în România nu pot”, spunea, revoltat, Gigi Becali pentru digisport.ro.