
Adrian Mititelu nu ezită în niciun moment să arunce câte un atac înspre Universitatea Craiova, formația patronată de către Mihai Rotaru. În cea mai recentă intervenție la o emisiune, conducătorul celor de la FCU i-a acuzat pe șefii clubului din Liga 1 că au furat identitatea și suporterii de la echipa sa.
În plus, Mititelu a vorbit și despre posibilitatea ca echipa antrenată de Mirel Rădoi să devină campioană a Ligii 1.
Adrian Mititelu: “Dacă făceau așa, nu aveam nimic cu ei”
Patronul formației care evoluează în liga a treia a dezvăluit că nu este deranjat de faptul că o echipă din Craiova are succes, ci de modul în care a ajuns clubul patronat de Mihai Rotaru în prezent să fie cunoscut. Mititelu și-a numit rivalii din oraș drept o “concurență neloială” și a acuzat Universitatea de sprijinul financiar pe care l-a primit de-a lungul timpului.
“Sunt anumite sentimente care nu poți să le descrii. În primul rând, pe mine nu mă deranjează că o echipă din Craiova este sus. Pe mine mă deranjează altceva. Ei ne-au furat suporterii, ne-au furat tot, identitatea. E ușor să faci, când toată lumea te sprijină financiar.
Dacă echipa se numea CS Craiova, nu mai avea atât de mulți bani, nu mai avea atât de multă susținere. Dacă o luau și ei din Liga a 4-a și își creau propria identitate și nu îmi blocau mie afacerile, nu aveam nimic cu ei. Poate era o mică invidie, o concurență în oraș, dar ei fac concurență neloială.