
Stefano Domenicali, conducătorul Campionatului Mondial de Formula 1, nu se opune unei reveniri a Marelui Premiu al Germaniei în calendar, deşi o astfel de revenire parte puţin probabilă, scrie DPA.
Ultima dintre cele 79 de curse de Formula 1 desfăşurate in Germania a avut loc în 2020, când circuitul de la Nurburgring a preluat ştafeta în timpul sezonului marcat de Coronavirus.
Domenicali: “Dacă cineva are un interes, mă va contacta”
Ultimul Grand Prix oficial al Germaniei a avut loc un an mai devreme, la Hockenheim, în condiţiile în care ambele circuite s-au luptat cu aspectul financiar pentru a organiza un astfel de eveniment. Într-un interviu publicat de săptămânalul Sport Bild în ediţia sa de miercuri, Domenicali a precizat că “banii sunt secundari în acest moment“.
“În primul rând este vorba despre a şti cu cine trebuie să vorbim. Suntem pregătiţi pentru discuţii“, a spus oficialul italian. “Germania este Germania şi aparţine Formulei 1. Aşadar, dacă cineva are un interes serios, va găsi o modalitate de a mă contacta“, a adăugat fostul conducător al scuderiei Ferrari.
Germania are o lungă tradiţie în Formula 1, iar interesul a fost uriaş în perioada de glorie a campionilor mondiali Michael Schumacher şi Sebastian Vettel. Interesul s-a răcit considerabil în ultimii ani, dar echipa Mercedes rămâne o parte importantă a Marelui Circ, în care un alt constructor german, Audi, va avea propria echipă începând din sezonul viitor.