Galatasaray a făcut o ofertă pentru Manuel Akanji, fundaşul elveţian al lui Manchester City, potrivit mai multor specialişti în transferuri din fotbalul internaţional, scrie ziarul Le Matin.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Campioana Turciei, care este aproape să oficializeze transferul lui Ederson, portarul lui Manchester City, şi-a îndreptat atenţia şi asupra lui Manuel Akanji.

Galatasaray mai vrea un jucător din defensiva lui Pep Guardiola

Înţelegerea este însă departe de a fi încheiată. După cum subliniază jurnalistul Fabrizio Romano, totul depinde de jucătorul în vârstă de 30 de ani, care nu a luat încă o decizie. El are o ofertă pe masă, iar agentul său este aşteptat în curând în Turcia pentru a negocia.

Primul pas este să se ajungă la un acord cu jucătorul înainte de a putea începe discuţii cu clubul său. Akanji, care a fost pe bancă la primul meci al sezonului, împotriva lui Wolverhampton, sâmbătă, are contract cu City până în 2027, potrivit agerpres.ro.