
Ianis Zicu s-a arătat foarte dezamăgit la finalul partidei cu U Cluj că echipa lui nu a reuşit nici măcar să scoată un rezultat de egalitate, în condiţiile în care a evoluat circa 90 de minute, cu prelungirile, cu un om în plus.
<!–
–>
Ianis Zicu a criticat dur arbitrajul. Antrenorul Farului consideră că echipa lui a fost privată de un gol valabil, la faza eliminării lui Iulian Cristea. După analiza din camera VAR, centralul a decis că faultul lui Iulian Cristea a fost în afara careului. Zicu a susţinut vehement că faultul a fost în careu.
Ianis Zicu: “O decizie incorectă. A fost 11 metri”
“Nu ştiu cât de frumoasă e impresia. E dureros că foarte mulţi jucători au luat foarte multe decizii greşite în situaţii de superioritate în zonele laterale, unde trebuia să fim mai liniştiţi. Circulaţia mingii a fost destul de lentă. E frustrant că am jucat 90-92 de minute, cu tot cu prelungiri, cu un om în plus şi nu am reuşit să egalăm măcar. Lucrul ăsta ne doare că aveam şansa să trecem pe locul 2.
Din păcate, din nou, o decizie care a fost incorectă pentru că a fost 11 metri la momentul respectiv (n.r: la eliminarea lui Iulian Cristea). După ce a dat roşu, cel puţin să fi arbitrat echidistant. De acolo a început o manieră ciudată de arbitraj. Momente de întârziere ale jocului. Faulturi care se dădeau ca să îi ducă spre prelungiri. În primele 5 minute din a doua repriză jocul a fost oprit 3 sau 4 minute. Au fost doar 7 minute de prelungire şi eu cred că jocul merita cel puţin 10 minute de prelungire. Asta este, am avut atâtea om în plus şi trebuia să egalăm în timpul regulamentar.
“Sunt 8, 9, 10 echipe care au şansa să intre în play-off”
Au arătat foarte multă putere. Chiar dacă s-au apărat pe două linii, au câştigat foarte multe dueluri. Au arătat bărbăţie. O echipă puternică, ne-a pus probleme din punctul de vedere al duelurilor 1 contra 1. Au reuşit să câştige aproape toate duelurile. Lukic a ţinut de toate mingile şi e atacant central, i-a ajutat foarte mult în situaţia în care au rămas în 10, dar asta nu scuză cu nimic deciziile noastre pripite în multe momente.