
Antrenorul lui Empoli a venit cu laude pentru Rareș Ilie. Românul a marcat un gol superb în meciul cu Reggiana, care a contat pentru Cupa Italiei.
<!–
–>
Rareș Ilie a uimit pe toată lumea în minutul 65 al duelului, atunci când a surprins cu o execuție superbă, iar balonul s-a oprit direct în plasă. Românul s-a revanșat astfel pentru un penalty ratat în minutul 22.
Ce a spus antrenorul lui Empoli despre Rareș Ilie, după ce românul a marcat un gol superb în meciul cu Reggiana
După timpul regulamentar și cele două reprie de prelungiri, scorul era de 1-1, astfel că partida a avut nevoie de lovituri de departajare. Empoli a trecut în următorul tur al Cupei Italiei, după ce s-a impus cu 3-0, la penalty-uri.
La finalul partidei, Guido Pagliuca, antrenorul lui Empoli, l-a lăudat pe Rareș Ilie și s-a arătat mulțumit de faptul că românul a revenit excelent în meci chiar dacă a ratat o lovitură de la 11 metri.
„Am văzut mai multe meciuri ale Reggianei și au jucat foarte bine în această vară, fiind o echipă cu un pas înainte. Îl felicit pe portarul Reggiana care a apărat penalty-ul, la fel cum îl felicit pe Ilie care, după ce a ratat penalty-ul, a rămas pe poziție, a reacționat și a marcat un gol superb”, a spus Guido Pagliuca, citat de pianetaempoli.it.