Lovitură totală pentru Dan Petrescu! S-a aflat ce pedeapsă a primit după scandalul din meciul cu Craiova. Tocmai s-au dictat suspendări, dar şi amenzi substanţiale. Antrenorul echipei din Gruia şi-a ieşit din minţi la disputa contra celor de la Universitatea Craiova, scor 2-3, din etapa a patra din Liga 1.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dan Petrescu a contestat vehement o fază la care ar fi vrut penalty și chiar a intrat pe teren în timpul jocului. Rareș Vidican i-a acordat roșu direct, dar antrenorul formaţiei din Gruia a continuat să protesteze, ca în cele din urmă să accepte să urce în tribune.

A venit pedeapsa pentru Dan Petrescu

Acum, cei de la Comisia de Disciplină din cadrul FRF au venit cu pedeapsa pentru Dan Petrescu. Tehnicianul clujenilor a primit trei etape de suspendare. Mai mult, antrenorul CFR-ului a primit și o sancțiune financiară de 5.000 de lei. În campionat, pentru CFR Cluj urmează meciuri cu FC Botoșani, pe propriul teren, Oțelul, în deplasare și FCSB, pe propriul teren. La aceste trei meciuri, echipa din Gruia nu va beneficia de prezenţa lui Dan Petrescu pe banca tehnică.

De asemenea, Dinamo a fost amendată cu 7.500 de lei, respectiv FCSB cu 10.000 de lei, pentru incidentele de la derby-ul recent, încheiat cu 4-3 în favoarea dinamoviștilor. Și Rapid a fost sancționată cu 5.000 de lei, în urma meciului cu FC Botoșani, scor 2-1.

Dan Petrescu, discurs furibund după CFR Cluj – Braga 1-2

Dan Petrescu a subliniat că arbitrul partidei, azerul Elchin Masiyev, nici nu a mers la VAR să revadă faza controversată din interiorul careului celor de la Braga.