Dani Carvajal, la Mondialul Cluburilor / Profimedia
Dani Carvajal se pregătește să revină pe gazon în tricoul lui Real Madrid la potențial maxim la aproximativ 10 luni distanță de la accidentarea oribilă suferită în campionat, într-o partidă cu Villarreal. Fundașul dreapta a jucat câteva minute în meciul cu Paris Saint-Germain de la Mondialul Cluburilor, însă speră să se lupte în sezonul viitor din nou pentru locul de titular, unde îl așteaptă un duel cu Trent Alexander-Arnold.
<!–
–>
Carvajal poate atinge și o bornă fabuloasă din punct de vedere statistic, dacă formația de pe Bernabeu va avea un sezon plin de trofee.
Dani Carvajal, pe urmele recordului lui Luka Modric
Fostul căpitan al echipei din capitala Spaniei are în acest moment 27 de trofee cucerite alături de Real în 12 sezoane. Această bornă îl plasează pe locul secund în topul celor mai titrați jucători all-time de pe Bernabeu, fiind la o singură distincție în spatele lui Luka Modric, plecat în această vară la AC Milan.
Cum numărul croatului nu mai poate crește, Carvajal va avea ocazia în acest sezon să devină cel mai prolific jucător “blanco” în materie de trofee obținute. Dacă va reuși să facă acest lucru, atunci ibericul va deține acest record mult timp, ținând cont că dintre restul colegilor săi de vestiar, următorii după el în acest clasament sunt Vinicius și Fede Valverde cu “doar” 14.
Dani Carvajal 🤍⏳ pic.twitter.com/GRRIX40SOu
— Madrid Zone (@theMadridZone) August 5, 2025
În ceea ce privește topul fotbaliștilor cu cele mai multe trofee cucerite alături de un singur club, lider este Ryan Giggs, care a câștigat 36 alături de Manchester United, urmat de Lionel Messi, cu 35 pentru Barcelona. În clasamentul de la Real Madrid, Carvajal îi are în spat pe Nacho (26), Karim Benzema și Marcelo (25).
De-a lungul a 12 stagiuni, Carvajal a câștigat cu Real Madrid următoarele trofee:
- șase Ligi ale Campionilor
- patru La Liga
- două Cupe ale Regelui
- patru Supercupe ale Spaniei
- cinci Supercupe ale Europei
- cinci Campionate Mondiale ale Cluburilor
- o Cupă Intercontinentală