Lewis Hamilton a avut o prestație modestă în calificările Marelui Premiu al Ungariei, unde nu a putut nici măcar să ajungă în Q3. Britanicul a încheiat pe locul 12, în contextul în care coechipierul său, Charles Leclerc, a obținut cel mai bun timp, iar britanicul nu a putut suporta suferința și și-a spus oful la un interviu acordat jurnaliștilor.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rezultatul din acest an din calificările de la Hungaroring este cel mai slab din carieră pentru Lewis Hamilton.

Hamilton, la pământ după ce a încheiat în P12 calificările din Ungaria

Lewis nu a reușit încă să fie în “simbioză” cu monopostul său, astfel că rezultatele pe care le-a obținut de când a semnat cu Ferrari nu sunt deloc convingătoare. Britanicul nu a încheiat nicio cursă pe podium, iar singura performanță notabilă a sa este victoria din cursa de sprint din China.

În calificări, Hamilton a fost mai mereu devansat de colegul său, Charles Leclerc, care îl conduce cu 10-4 la acest capitol după 14 curse din sezon. Același lucru s-a întâmplat și la Hungaroring, unde pilotul de 40 de ani a încheiat calificările pe 12, în timp ce monegascul a obținut pole-position-ul.

Rezultatul slab de sâmbătă l-a făcut pe britanic să ofere o declarație extrem de tristă pentru fanii săi. Hamilton s-a autointitulat inutil și a spus din frustrare că Ferrari ar trebui să caute un alt pilot și să renunțe la el. Evident, echipa din Maranello nu ia în considerare acest scenariu, ținând cont de cât de mult l-au dorit pe britanic.