
Mijlocaşul ofensiv spaniol Fermin Lopez ar putea părăsi FC Barcelona în această vară, după ce a primit o ofertă de la Manchester United, scrie presa internaţională.
<!–
–>
Potrivit cotidianului catalan Sport, o ofertă de aproximativ 70 de milioane de euro ar fi fost făcută.
Hansi Flick nu vrea să audă de un transfer al lui Fermin Lopez
La acest preţ, Barcelona ar fi luat serios în considerare opţiunea, potrivit news.ro. Anturajul jucătorului a menţionat recent interesul din partea lui Chelsea, Arsenal şi chiar Arabia Saudită.
În ciuda unor evoluţii impresionante, mijlocaşul ofensiv în vârstă de 22 de ani nu s-a impus ca titular în echipa Barça a lui Hansi Flick. Cu toate acestea, el a marcat opt goluri şi a oferit zece pase decisive în toate competiţiile în sezonul trecut.
Sub contract până la 30 iunie 2029, spaniolul joacă pe un post în care există o concurenţă puternică din partea lui Dani Olmo şi unde pot juca şi jucători precum Raphinha şi Marcus Rashford.