<!–

–>

Interviu special cu Mircea Lucescu, la 80 de ani

Care a fost meciul care v-a rămas la suflet, în tot acest timp?

Nu e un lucru pe care să îl pot spune, au fost 1.600 de meciuri, plus cele amicale, au fost peste 2.100 de meciuri la cel mai înalt nivel. E greu să alegi doar unul dintre ele. Au fost toate cu aceeaşi amprentă, victorie sau înfrângere. Trebuie să fii echilibrat, să nu te bucuri prea tare la victorie, să nu fii prea trist la înfrângere. E un echilibru de care jucătorii au nevoie. Doar antrenorul e cel care nu se poate supăra după un meci, pentru că are imediat un alt meci de pregătit. Viaţa a fost de aşa natură, încât toate aceste emoţii, senzaţii le-am avut la toate meciurile, indiferent că am jucat cu Real Madrid, Liverpool sau Chelsea. Sau cele din campionatul intern sau din Liga B de la Corvinul. Există aceeaşi preocupare.

Ce visa Mircea Lucescu la 20 de ani?

Am şi spus, visele nu au început la 20 de ani, visele au început în momentul în care am dat prima dată cu piciorul în minge. Sunt momentele în care am ascultat prima transmisie radiofonică a unui meci al echipei naţionale. Poate şi atmosfera pe stadioane era cu totul altfel. Oamenii aveau o singură bucurie în sportul de performanţă, fotbalul. Erau ataşaţi de echipele lor de club. Atmosfera era impresionantă, nu o mai regăsesc azi, indiferent ce am face. Dacă nu reuşim o performanţă remarcabilă, e greu ca fanii să se entuziasmeze. Îmi doresc să văd ce se întâmplă pe stadioanele din Anglia, unde nu contează dacă echipa pierde sau câştigă, sunt trup şi suflet alături de club. Nu părăsesc stadionul, nu părăsesc fotbalul.

Ce le-aţi spune unor copii că înseamnă Cupa Mondială?

Nu trebuie să facă copiii, trebuie să facem noi. Un succes nu este rezultatul unei singure persoane, unui singur antrenor sau unui singur jucător. Succesul este rezultatul unei angrenări totale în jurul echipei. Succesul este palpabil. Atunci când apar astfel de momente de linişte, apar şi performanţele.

Care e cel mai frumos cadou primit de Mircea Lucescu de-a lungul timpului?

Petrecerile pe care mi le organiza preşedintele lui Şahtior, Rinat Ahmetov de ziua mea. Erau extraordinare, imediat după meci, pe stadion, sau la hotel. Avea şi posibilităţi şi mă trata la un nivel incredibil. Simţeam că tot ce am făcut nu e de pomană. Am dăruit oamenilor bucurii. Mai mult decât cadourile materiale, ce mă făcea să mă simt bine era simpatia oamenilor, bucuria lor, sensul lor de ataşament. Era cadoul cel ami frumos pe care îl puteam primi.