Liviu Ciobotariu surprinde înaintea meciului cu FCSB! Cum vrea să surprindă campioană: “E foarte uşor”

Liviu Ciobotariu vrea să producă surpriza în etapa a doua din Liga 1. După 0-0 cu Oţelul în prima rundă, cei de la Petrolul speră să producă surpriza în următoarea partidă. Ploieştenii joacă, pe propriul teren, împotriva campioanei FCSB.

Liviu Ciobotariu e mulţumit de jocul echipei sale, chiar dacă ritmul de joc nu a fost cel dorit. Este însă mulţumit că Petrolul nu a primit gol.

Liviu Ciobotariu spune că are nevoie de mai multe meciuri pentru a prinde ritm de joc, dar a vorbit și despre următorul meci de pe teren propriu. Petrolul urmează să întâlnească FCSB, echipa campioană. Mai vrea un jucător la Petrolul, dar nu este convins că acesta poate să fie adus la Ploieşti.

”Am avut în prima repriză două pauze de hidratare pentru că era necesar. Mă uitam la jucători că duceau efortul foarte greu. Pregătirea noastră și a celor de la Galați cred că a fost una foarte bună, dar ritmul de joc nu poate fi cel din trecut acum.

Nu, momentan nu. Acesta este lotul. Este adevărat că mi-aș mai dori un jucător pe care l-am văzut și eu și conducerea. E un jucător străin, nu știu dacă îl putem aducem. Nu are rost să vorbesc despre el acum.

Va fi un joc dificil. Este echipa campioană, echipa care a câștigat Supercupa, care ne reprezintă cu succes în cupele europene. O să îi urmăresc în returul din Andorra. Au un lot foarte numeros și valoros. La ei acolo e foarte ușor să alegi primul 11. Vom juca acasă, e important să fim inspirați.

E devreme să discut despre play-off. Ne dorim lucrul acesta, pentru asta ne antrenăm, dar e devreme să pot să spun că avem puterea să ne batem la play-off”, a spus Liviu Ciobotariu.