
(n.r: despre accidentarea lui Koljic) Sper să nu fie gravă, îmi doresc să nu fie gravă, dar are o durere foarte mare.
(n.r: Borza pleacă?) Nu ştiu în momentul ăsta. E jucătorul Rapidului, cât o rămâne, un meci, două, trei sper să joace foarte bine, să câştigăm cu el.
(n.r: Ce nevoi aveţi?) Nevoi sunt, poate avem nevoie de un atacant, de un alt tip de mijlocaş, dar trebuie să tragem de cei pe care îi avem, pentru că suntem la un club cu istorie şi trebuie să dea mult (n.r: jucătorii).
(n.r: despre Koljic) Ştie fotbal, e un atacant care finalizează. Normal că mi-e teamă să nu se accidenteze, să fie sănătos, pentru că avem nevoie de el. E un jucător important, care poate face diferenţa în meciuri”, a declarat Costel Gâlcă pentru digisport.ro după FC Argeş – Rapid 0-2.
FC Argeş – Rapid 0-2
Echipa bucureşteană Rapid a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia FC Argeş, în prima etapă din noua ediţie a Ligii 1.
La Mioveni, oaspeţii au deschis scorul rapid, în minutul 3, când Alex Dobre a înscris cu un şut puternic din careu. Piteştenii au ratat o ocazie mare în minutul 16, când a fost o dublă ocazie la centrarea lui Caio în faţa porţii. Alex Dobre a reuşit să facă dubla în minutul 35, iar rapidiştii au cerut penalti în minutul 45, la o intrare a lui Tudose la Petrila, dar arbitrul Horaţiu Feşnic nu a acordat nimic.
Minutul 59 a adus o altă ocazie mare a gazdelor, care au ratat prin Nacho Heras, la o fază unde s-a evidenţiat portarul Stolz, cu o intervenţie excelentă. Până la final nu s-a mai înscris, iar Rapid debutează cu o victorie în mandatul lui Gâlcă, 2-0 la Mioveni cu FC Argeş.
FC ARGEŞ: D. Lazar – Borţa (Oancea 46), Sadriu, Tudose, Briceag – Yanis Pîrvu (Tchassem 46), Raţă (Rădescu 87), Rober Sierra, Caio Martins – R. Moldoveanu (Mihai Roman 72), Nacho Heras (Ricardo Matos 72). ANTRENOR: Bogdan Andone
RAPID: Stolz – Onea, D. Ciobotariu, Paşcanu, Borza (El Sawy 76) – T. Christensen (Cr. Manea 78), K. Keita, Grameni (Hromada 77) – Al. Dobre, Koljic (Jambor 53), Petrila (Hazrollaj 67). ANTRENOR: Constantin Gâlcă
Cartonaşe galbene: R. Moldoveanu 28, Y. Pîrvu 32, Borta 41, Heras 56, Oancea 73 / Paşcanu 43, T. Christensen 50, Onea 71, Jambor 89
Arbitri: Horaţiu Feşnic – Valentin Avram, Alexandru Ioan Corb – Sorin Vădana
Arbitri VAR: Szabolcs Kovacs – Sorin Costreie