Antrenorul italian Gennaro Gattuso (47 ani), care ca jucător a devenit campion mondial în 2006, câştigând şi Liga Campionilor în 2003 şi 2007 cu AC Milan, este noul selecţioner al primei reprezentative a ţării sale, succedându-i lui Luciano Spalletti, a anunţat duminică Federaţia italiană de fotbal (FIGC), scrie AFP.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Este un simbol al fotbalului italian, iar profesionalismul şi experienţa sa vor fi determinante”, a punctat FIGC într-un comunicat.

Gennaro Gattuso, noul selecționer al Italiei

Presa sportivă din peninsulă anunţase încă de sâmbătă că Gennaro Gattuso era favorit pentru preluarea băncii tehnice a naţionalei Italiei, notează agerpres.ro.

Sky Italia menţiona că o întâlnire dintre Gattuso şi preşedintele FIGC, Gabriele Gravina, decursese bine vineri seara, dar dădea ca orizont de timp săptămâna viitoare pentru oficializarea înţelegerii, cu precizarea că într-o primă fază tehnicianul va semna un contract pe un an şi va conduce echipa pentru CM 2026.

Spalletti a fost demis după înfrângerea de săptămâna trecută cu 3-0 în faţa Norvegiei în primul său meci din preliminariile CM 2026. Italia este la nouă puncte în spatele liderului, Norvegia, dar are două meciuri mai puţin disputate.