
Carlos Alcaraz a avut un mesaj de mare campion pentru Jannik Sinner, după ce l-a învins în finala de la Roland Garros, scor 4-6, 6-7, 6-4, 7-6, 7-6. Ibericul i-a mulţumit rivalului său pentru faptul că împreună reuşesc să scrie istorie în tenisul mondial.
<!–
–>
Carlos Alcaraz a câştigat dramatic finala de la Paris. Ibericul a fost condus de Jannik Sinner cu 2-0 la seturi, italianul ratând şi trei mingi de meci în setul patru. Numărul 2 ATP a reuşit să trimită finala în decisiv, în tie-break, unde s-a impus fără emoţii, scor 10-2.
Carlos Alcaraz, mesaj pentru Jannik Sinner după finala de la Roland Garros
Carlos Alcaraz a devenit primul jucător din Era Open care reuşeşte să câştige primele cinci finale de Grand Slam disputate în carieră. El a mai câştigat US Open 2022, Wimbledon 2023 şi 2024, şi Roland Garros 2024 şi 2025.
“Vreau să încep cu Jannik, e fabulos nivelul pe care îl are, au fost două săptămâni solide. Felicitări ţie şi echipei tale. Ştiu cât de mult ţi-ai dorit titlul. Vei ajunge campion aici, de mai multe ori, sunt convins. Sunt onorat să scriu istorie alături de tine. Pentru mine e o inspiraţie, şi pentru mine, şi pentru cei mici. Ne ridicăm unul pe celălalt.
Vreau să le mulţumesc pentru tot celor din echipă, familiei. Le mulţumesc şi celor care m-au susţinut de departe, din faţa televizoarele.