PSG, încă un pas spre tripla istorică: a câştigat Cupa Franţei şi aşteaptă finala Ligii Campionilor

Bucuria jucătorilor de la PSG – Profimedia Images

PSG a făcut încă un pas spre sezonul perfect, în care poate reuşi tripla istorică titlu – Cupa Franţei – Liga Campionilor. După ce a câştigat campionatul în Hexagon, echipa lui Luis Enrique şi-a trecut în cont şi al doilea trofeu intern.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

PSG s-a impus în finala Cupei Franţei în faţa lui Reims, cu 3-0. Scorul final a fost stabilit încă din priza repriză, după dubla lui Barcola (16, 19) şi reuşita lui Hakimi.

PSG a câştigat Cupa Franţei

Pentru PSG, aceasta este a 16-a oară când îşi adjudecă trofeul, unul pe care l-a cucerit şi anul trecut. Parizienii rămân primii la acest capitol, având cu 6 trofee mai multe decât rivala Olympique Marseille.

Pentru Luis Enrique, acesta este al 15-lea trofeu cucerit în cariera de antrenor şi al şaselea la cârma lui PSG. El poate atinge borna 16, dacă PSG va reuşi tripla istorică şi o va învinge pe Inter în finala Ligii Campionilor, ce se va desfăşura pe 31 mai.

Trofeul Cupei Franţei are o însemnătate majoră şi pentru Ousmane Dembele, în drumul său spre câştigarea Balonului de Aur. Francezul este considerat favorit, iar ecartul faţă de urmăritori ar putea deveni şi mai mare dacă îşi va trece în cont şi Liga Campionilor.

Specialiştii au dat verdictul: cine e favorită să câştige finala Champions League

Specialiştii au dat verdictul şi au numit echipa favorită să câştige Champions League 2025, înaintea finalei dintre PSG şi Inter. Aceştia au anunţat că trupa lui Luis Enrique are şanse mai mari să cucerească marele trofeu.

PSG şi Inter se vor duela în finala Champions League pe 31 mai, de la ora 22:00. Partida, care se anunţă a fi una „de foc”, se va disputa la Munchen, pe Allianz Arena.

Conform celor de la Football Meets Data, PSG are şanse de 53% să o învingă pe Inter şi să câştige pentru prima dată în istorie Champions League. PSG a mai disputat finala Champions League o singură dată în istorie, în 2020. La momentul respectiv, francezii erau învinşi de Bayern Munchen, scor 0-1.