Lovitură dură pentru Dorinel Munteanu! Are de plată 200.000 de euro, după ce a pierdut procesul cu FCSB: „Dumnezeu o să facă dreptate, până la urmă!”

Lovitură dură pentru Dorinel Munteanu! Are de plată 200.000 de euro, după ce a pierdut procesul cu FCSB: „Dumnezeu o să facă dreptate, până la urmă!”

Lovitură dură pentru Dorinel Munteanu! Are de plată 200.000 de euro, după ce a pierdut procesul cu FCSB. Mai exact, fostul internaţional român trebuie să achite taxele statului german pentru perioada din 2004 – 2005, când a fost jucător la echipa lui Gigi Becali.

FCSB nu i-ar fi plătit impozitele lui Dorinel Munteanu, iar acesta şi-a căutat dreptatea în instanţă. Din păcate pentru actualul antrenor de la Oţelul Galaţi, acesta a pierdut procesul şi trebuie să plătească o sumă colosală.

Lovitură dură pentru Dorinel Munteanu! Are de plată 200.000 de euro, după ce a pierdut procesul cu FCSB

Am avut proces, am pierdut, acum sunt bun de plată. Trebuie să plătesc la Fiscul german vreo 200.000 de euro. Toate instanțele din România au dat câștig de cauză FCSB-ului, acum sunt bun de plată.

Dumnezeu o să vadă și o să facă dreptate într-un fel sau altul. Eu nu am cerut niciun ban de la domnul Becali, doar să facă o confirmare a plății taxelor pentru mine din contractul de la vremea respectivă. Nu s-a făcut acest lucru. Sunt oameni în jurul dânsului care probabil au alte interese. Cert este faptul că am pierdut și trebuie să plătesc. Procesul s-a încheiat acum vreo 3 luni.

Când am plecat din Germania, Fiscul mi-a pus poprire pe acei bani. Acum își iau banii. Cred că i-au și luat, dacă nu mă înșel”, a spus Dorinel Munteanu pentru gsp.ro.

Dorinel Munteanu, dezvăluire uluitoare: „Nu am putut să mă bucur când ne-am calificat la CM 1994”

Dorinel Munteanu a fost invitatul special la emisiunea AS.ro LIVE. Cel mai selecţionat jucător din istoria naţionalei României a făcut dezvăluiri surprinzătoare. Fostul component al Generaţiei de Aur a anunţat că nu s-a putut bucura pe deplin pentru calificarea la Campionatul Mondial din 1994. Tricolorii urmau atunci să obţină, în Statele Unite, o performanţă uriaşă. Ajungeau până în sferturile de finală ale turneului final.

România obţinea calificarea la Cardiff, după un meci decisiv cu Ţara Galilor. Gică Hagi şi Florin Răduciou au marcat golurile victoriei în partida în care Dorinel Munteanu a fost rezervă.

O mare bucurie, dar pentru mine a fost o dezamăgire, ca jucător, pentru că nea Puiu (n.r. Anghel Iordănescu) nu a început cu mine jocul. Eu atunci făceam într-adevăr o tragedie. Iubeam foarte mult echipa naţională, dar dânsul a gândit să înceapă cu Tibor Selymes, eu am intrat prin minutul 65.

Nici nu am putut să mă bucur. Ţin minte că după meci am suferit că nu am fost titular. Asta a fost„, a declarat Dorinel Munteanu la AS.ro LIVE.

Dorinel Munteanu este omul-record al naţionalei tricolore. A fost convocat de 134 de ori la prima reprezentativă şi a marcat 16 goluri. Este primul în topul celor mai selecţionaţi jucători, fiind urmat de Gică Hagi (125), Gică Popescu (115) şi Răzvan Raţ (105).

Citește și: