Nicolo Napoli, reacție genială după ce a revenit a noua oară la FC U Craiova 1948: „Eram în croazieră cu soția când m-a sunat Mititelu!”

Nicolo Napoli, reacție genială după ce a revenit a noua oară la FC U Craiova 1948: „Eram în croazieră cu soția când m-a sunat Mititelu!”

Nicolo Napoli a avut o reacție genială după ce a revenit a noua oară la FC U Craiova 1948. Antrenorul italian a dezvăluit că se afla în croazieră cu soția când a fost contactat de Adrian Mititelu.

Nicolo Napoli, într-o conferință

Nicolo Napoli, într-o conferință / Facebook FC U Craiova 1948

  • Nicolo Napoli, reacție genială după ce a revenit a noua oară la FC U Craiova 1948
  • Ce făcea când l-a sunat Adrian Mititelu

Napoli încă nu a renunțat la visul de a prinde play-off-ul cu FC U Craiova 1948. Italianul e convins că echipa din Bănia a jucat cel mai bun fotbal sub comanda sa.

Nicolo Napoli, reacție genială după ce a revenit a noua oară la FC U Craiova 1948

„Eram în croazieră cu soția când m-a sunat Adrian Mititelu și mi-a spus că are nevoie de mine. M-a convins și am acceptat să mă întorc la Craiova. Soția mi-a spus: «E meseria ta, faci ce e mai bine pentu tine». Obiectivul este să fac echipa să joace bine, cum o făcea în urmă cu șase luni. Știu că e dificil. Trebuie să începem să adunăm puncte și să urcăm în clasament.

Sperăm încă să ajungem în play-off. Nu e distanță mare. Speranța moare ultima. Cred că fanii vor reveni lângă echipă, atunci când vor vedea că jucătorii luptă până în ultimul minut. Lotul e bun, nu ca al celor de la CFR, dar sunt jucători cu calitate. Trebuie să-și recapete încrederea”, a spus Nicolo Napoli, conform gsp.ro. 

Nicolo Napoli este noul antrenor al lui FC U Craiova 1948

Nicolo Napoli este noul antrenor al lui FC U Craiova 1948. Acesta este al nouălea mandat al italianului la echipa condusă de Adrian Mititelu.

Celelalte mandate ale lui Nicolo Napoli la Craiova au fost în 2004, 2007-2009, 2011, 2013-2014, 2017, 2018-2019, 2020 și 2022. El este şi antrenorul care i-a salvat pe olteni de la retrogradare, în play-out-ul stagiunii precedente.

Nicolo Napoli o găseşte pe FC U Craiova 1948 pe locul 14, în Liga 1, cu 16 puncte obţinute după primele 17 etape. Oltenii au 7 meciuri consecutive fără victorie, ultimul succes fiind cu Rapid, 1-0, pe 10 septembrie.

Pentru FC U Craiova 1948, urmează meciul cu FCSB, de pe teren propriu, din etapa a 18-a. Duelul e sâmbătă, de la ora 21:00 şi e în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Adrian Mititelu l-a făcut praf pe Marius Croitoru

Adrian Mititelu regretă că l-a numit pe Marius Crotioru antrenorul echipei, la începutul sezonului. Patronul oltenilor susţine că tehnicianul este singurul vinovat pentru rezultatele slabe înregistrate de formaţie în ultimele runde, deşi susţine că i-a oferit libertate totală.

„A fost o mare greşeală numirea lui, s-a distrus echipa. În perioada lui Trică, echipa era de play-off, cu Napoli la fel, a urmat cursul clubului. Când a venit Marius, i-am dat libertate totală. A venit cu nişte idei de joc, cu alt stil de joc care a destabilizat echipa. Când e presiunea care e la Craiova, începi să nu mai mergi, iar noi acum nu mai luăm puncte„, a spus Adrian Mititelu.

Citește și: