Diletta Leotta, îndrăgostită orbește de Loris Karius! Jurnalista, surprinsă în ipostaze tandre alături de portarul german

Diletta Leotta, îndrăgostită orbește de Loris Karius! Jurnalista, surprinsă în ipostaze tandre alături de portarul german

Foto

Loris Karius și Diletta Leotta sunt într-o relație amoroasă. Cei doi au fost surprins în ipostaze tandre. Deja nu se mai ascund de ochii lumii.

Colaj cu Diletta Leotta și Loris Karius

Colaj cu Diletta Leotta și Loris Karius / Instagram

  • Diletta Leotta, îndrăgostită până peste cap de Loris Karius
  • Jurnalista, surprinsă în ipostaze tandre alături de portarul lui Newcastle

În urmă cu câteva săptămâni, zvonurile despre relația dintre Loris Karius și Diletta Leotta au luat amploare în Anglia. Mai multe publicații au scris că portarul lui Newcastle și celebra jurnalistă au început o relație romantică. Cei doi nu se mai ascund acum. Au apărut împreună în ipostaze tandre.

Diletta Leotta e într-o relație cu Loris Karius

În urmă cu doar câteva zile, presa italiană a notat că portarul german s-a deplasat la Milano pentru a petrece câteva zile cu noua sa iubită. Fotografiile cu portarul părăsind aeroportul s-au răspândit imediat în tabloidele din Italia.

Nu a durat mult și au apărut și primele fotografii ale noului cuplu. În imagini, Karius și Diletta Leotta pot fi văzuți plimbându-se pe străzile din Milano ținându-se de mână. Cel mai inspirat dintre paparazzi i-a surprins în timp ce se sărutau!

Diletta Leotta a „cucerit” internetul

Diletta Leotta știe să se facă remarcată. Celebra jurnalistă sportivă face senzație pe rețelele sociale și a ajuns la un număr uriaș de fani. Vedeta de 30 de ani are nu mai puțin de 8 milioane de urmăritori pe contul ei de Instagram.

Femeia născută în Sicilia a ajuns să câștige sume uriașe după ce aproape fiecare postare a ei devine virală. La începutul anului, Diletta a făcut o galerie foto cu care a „cucerit” imediat internetul. A adunat peste 500.000 de aprecieri în mai puțin de 24 de ore.

În septembrie, Diletta a făcut o promisiune care a pus pe jar fanii fotbalului. Înainte de meciul Bayern – Barcelona, din grupele Champions League, a promis că va alerga complet goală pe Camp Nou, dacă echipă catalană înscrie trei goluri la Munchen.

Nu a fost să fie așa, Barcelona a pierzând ambele meciuri cu Bayern din grupe, 0-2 și 0-3. Jurnalista n-a mai apucat să se dezbrace.

Frumoasa blondă a apărut și într-o reclamă alături de starul suedez Zlatan Ibrahimovic, despărţindu-se la scurt timp după de pugilistul cu care era într-o relaţie. Au apărut zvonuri că Leotta ar fi și petrecut Revelionul cu starul lui AC Milan.

Loris Karius a semnat cu Newcastle

Loris Karius a părăsit-o pe Liverpool în această vară, după ce contractul său a expirat pe Anfield. După gafele din finala Ligii, şansele sale la trupa lui Jurgen Klopp au scăzut drastic, fiind împrumutat la diverse echipe.

Loris Karius a evoluat la Liverpool din 2016, când a fost transferat de la Mainz. Acesta a fost titular doar două sezoane pentru „cormorani”, până la transferul lui Allison din 2018, jucător indispensabil în trupa lui Jurgen Klopp.

Loris Karius a mai fost împrumutat la formaţii precum Besiktas şi Union Berlin, după gafele monumentale din finala Champions League din 2018. Atunci, Liverpool era învinsă cu 3-1 de Real Madrid, două goluri ale „galacticilor” venind pe fondul greşelilor portarului „cormoranilor”.

Citește și: