Se ştiu toate echipele calificate în optimile UEFA Champions League! Posibil duel „de foc” între Real Madrid şi PSG

Se ştiu toate echipele calificate în optimile UEFA Champions League! Posibil duel „de foc” între Real Madrid şi PSG

Se ştiu toate cele 16 echipe calificate în optimile UEFA Champions League! După clasarea din faza grupelor, un posibil duel în faza următoare a competiţiei ar fi Real Madrid – PSG.

Kylian Mbappe şi Karim Benzema, în timpul unui meci

Kylian Mbappe şi Karim Benzema, în timpul unui meci/ Profimedia

  • Se ştiu toate echipele calificate în optimile UEFA Champions League
  • Real Madrid – Liverpool, posibil duel „de foc”

După ultimele confruntări de miercuri, s-au aflat şi ultimele echipe calificate în faza optimilor. AC Milan şi Leipzig şi-au asigurat ultimele bilete, pentru „primăvara” UEFA Champions League. Astfel, România va avea un reprezentant în optimi, şi anume Ciprian Tătăruşanu, portarul campioanei Italiei.

Se ştiu toate echipele calificate în optimile UEFA Champions League

16 echipe şi-au asigurat calificarea în faza optimilor. Singura formaţie care a obţinut maximum de puncte în faza grupelor a fost Bayern Munchen, formaţie care a avut şi un golaveraj uluitor. În şase partide disputate, bavarezii au marcat 18 goluri, şi au încasat doar 2, într-o grupă din care au mai făcut parte formaţii precum Barcelona şi Inter.

Alături de Bayern, celelalte echipe calificate în optimi sunt Frankfurt, Tottenham, FC Porto, Inter, Liverpool, Napoli, Club Brugge, Bayern, Chelsea, Real Madrid, Manchester City, Borussia Dortmund, PSG, Benfica, AC Milan şi Leipzig.

Real Madrid – Liverpool ar fi un posibil duel „de gală” în optimile Ligii Campionilor. „Galacticii” au câştigat cu 13 puncte grupa F, din care au mai făcut parte Leipzig, Şahtior şi Celtic. De cealaltă parte, trupa lui Jurgen Klopp s-a clasat în spatele celor de la Napoli, în grupa A.

Surpriza serii a fost produsă de Benfica, echipă care a reuşit să câştige grupa din care mai făceau parte PSG, Juventus şi Maccabi Hiafa. Lusitanii au fost la egalitate de puncte cu trupa de pe Parc de Princes, având şi acelaşi golaveraj, însă ceea ce a făcut diferenţa a fost numărul de goluri marcate în deplasare, pe parcursul grupei.

Echipele calificate în optimile UEFA Champions League: 

  • Napoli
  • Liverpool
  • Porto
  • Brugge
  • Bayern
  • Inter
  • Tottenham
  • Frankfurt
  • Chelsea
  • AC Milan
  • Real Madrid
  • Leipzig
  • Manchester City
  • Borussia Dortmund
  • PSG
  • Benfica

Campionatul care are cele mai multe reprezentante în optimile UEFA Champions League este Premier League, cu patru formaţii: Manchester City, Liverpool, Chelsea şi Tottenham. Surpriza este determinată de faptul că La Liga, campionatul Spaniei, a rămas cu o singură echipă în Liga Campionilor, şi anume Real Madrid.

Posibilele dueluri „de foc” din optimi

Real Madrid se poate duela cu Liverpool sau cu PSG, în optimile Champions League. Totodată, „galacticii” mai pot întâlni formaţii precum Inter, AC Milan sau Borussia Dortmund.

Pe de altă parte, Manchester City, una dintre forţele competiţiei, poate da piept în optimi cu aceleaşi formaţii amintite mai sus, Inter, AC Milan sau PSG. Dacă vor avea „noroc”, „cetăţenii” se pot duela cu Brugge, Frankfurt sau Leipzig.

Alte dueluri „de foc” din optimi ar putea fi Bayern – AC Milan, Chelsea – Inter sau Napoli – Borussia Dortmund.

Când va avea loc tragerea la sorţi şi când se vor disputa meciurile din optimi

Tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor din optimile UEFA Champions League va avea loc luni, 7 noiembrie, şi va fi în format live text, pe AS.ro. Evenimentul va avea loc la Nyon, în Franţa, şi va începe la ora 13:00.

Partidele din această fază a competiţiei se vor disputa pe 14/15, 21/22 februarie (turul) și 7/8, 14/15 martie 2023 (returul). Formaţiile din aceeaşi ţară nu se pot întâlni în optimi, restricţia aceasta urmând a fi ridicată din sferturi. Totodată, echipele care s-au întâlnit deja în grupe nu se mai pot întâlni şi în optimi.

La tragerea la sorţi se vor face două urne. În prima urnă vor fi incluse formaţiile care şi-au câştigat grupele, iar în a doua cele care au încheiat pe locul secund. De altfel, manşa tur a confruntărilor din optimi va avea loc pe terenul echipei care a fost extrasă din urna a doua.

Citește și: