Alexandra Cadanţu-Ignatik şi Cristina Dinu s-au impus în calificări la Transylvania Open

Alexandra Cadanţu-Ignatik şi Cristina Dinu s-au impus în calificări la Transylvania Open

Jucătoarele române de tenis Alexandra Cadanţu-Ignatik şi Cristina Dinu au câştigat, sâmbătă, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, care a debutat în BT Arena din Cluj-Napoca.

Cadanţu (32 ani, 174 WTA) a reuşit să o învingă pe Clara Burel (21 ani, 118 WTA), cu 5-7, 6-3, 6-3, după două ore şi 17 minute de joc.

Românca a făcut nu mai puţin de 12 duble greşeli în acest meci, în timp ce franţuzoaica a comis 6.

Alexandra şi-a luat astfel revanşa în faţa Clarei Burel, care a învins-o în 2021 în sferturi de finală la Wiesbaden, cu 7-6, 6-4, la primul lor duel.

Alexandra Cadanţu-Ignatik şi-a asigurat un cec de 2.000 de dolari şi 12 puncte WTA, iar în ultimul tur al calificărilor o va întâlni pe rusoaica Anastasia Zaharova (20 ani, 179 WTA), care a dispus sâmbătă de românca Gabriela Lee (fostă Talabă), cu 6-1, 6-3.

Cristina Dinu (29 ani, 357 WTA) a câştigat în faţa principalei favorite a calificărilor, bulgăroaica Viktoria Tomova (27 ani, 91 WTA), cu 6-4, 6-1, în doar 59 de minute. Tomova se impusese în faţa Cristinei în 2014, în primul tur la Mamaia (ITF), cu 6-4, 5-0 (abandon Dinu).

În runda finală a calificărilor, Dinu o va înfrunta pe belgianca Ysaline Bonaventure (28 ani, 122 WTA), victorioasă în faţa ucrainencei Katerina Baindl, cu 6-7 (3), 6-4, 6-4. Dinu a câştigat singurul său duel cu Bonaventure, în 2013, la Croissy-Beaubourg, în optimi, cu 7-5, 6-4.

Alte două românce, Briana Szabo şi Lavinia Tănăsie, au pierdut în primul tur al calificărilor.

Patru românce au intrat direct pe tabloul principal de simplu la Cluj-Napoca, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse şi Irina Bara. Toate vor avea adversare dificile: Ana Bogdan, a treia favorită, o va înfrunta pe germanca Jule Niemeier, Jaqueline Cristian o va întâlni pe a şaptea favorită, chinezoaica Xiyu Wang, Gabriela Ruse va primi replica germancei Laura Siegemund, iar Irina Bara va juca împotriva spaniolei Nuria Parrizas Diaz.

Rezultatele de sâmbătă din primul tur al calificărilor

Alexandra Cadanţu-Ignatik – Clara Burel (Franţa) 5-7, 6-3, 6-3

Cristina Dinu – Viktoria Tomova (Bulgaria) 6-4, 6-1

Ysaline Bonaventure (Belgia) – Katerina Baindl (Ucraina) 6-7 (3), 6-4, 6-4

Anastasia Zaharova (Rusia) – Gabriela Lee 6-1, 6-3

Oceane Dodin (Franţa) – Ana Konjuh (Croaţia) 6-4, 6-4

Kamila Rahimova (Rusia) – Oksana Selehmeteva (Rusia) 6-2, 6-2

Harmony Tan (Franţa) – Lavinia Tănăsie 6-3, 6-1

Olga Danilovic (Serbia) – Misaki Doi (Japonia) 5-7, 6-0, 7-6 (3)

Elina Avanesian (Rusia) – Briana Szabo 6-1, 6-0

Ana Blinkova (Rusia) – Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-2, 7-5

Tamara Korpatsch (Germania) – Anastasia Gasanova (Rusia) 1-6, 6-2, 6-3

Mirjam Bjorklund (Suedia) – Ekaterine Gorgodze (Georgia) 6-3, 4-6, 6-0

AGERPRES