Resuscitare pentru Ripensia, după duelul Timișoarei | AUDIO

Duelul direct dintre reprezentantele Timișoarei în Liga a II-a de fotbal a adus Victoria Ripensiei. „Oaspeții” de pe stadionul Dan Păltinișanu au învins Politehnica, 3-1 (1-1) și au obținut al treilea succes stagional.

Ambele echipe au înscris din penalty, în prima repriză: Ripensia, în minutul 3, prin Piftor, iar Poli prin Benzar, în minutul 39.

Roș-galbenii au revenit în avantaj grație lui Valerii Macrițchii, după o reușită de la 30 de metri, în minutul 73.

În ultimul minut de joc (90+4), Ursu putea egala, dar a trimis puțin pe lângă poartă, iar Ripi a punctat pe contraatac, prin Golda, care l-a driblet și pe portarul Murariu.

Antrenorul învingătorilor, Iulian Muntean, spune că a fost bucurie mare în vestiar:


De cealaltă parte, Nicolae Croitoru vorbește despre un succes nemeritat al Ripensiei:

Politehnica: R. Murariu – Sofran, Bocșan, Scutaru (cpt.), Pamfile – R. Lazăr (Rob. Hațegan 85′), Ignea – D. Andrei, Bîrnoi (Zaluschi 68′), D. Benzar (Oct. Ursu 68′) – Gerbi

Ripensia: I. Rus – Sturzu (Gladun 88), Țieranu, Lalic (Rogac 88), Val. Macrițchii – Vidrăsan, Stoi (cpt.)(Sokovic 71′), Andr. Macrițchii – Piftor, Ernest (Golda 57′), Mitrov (R. Stoica 88)