Fostul antrenor al Politehnicii, Dorin Toma, și-a găsit echipă

Antrenorul Dorin Toma, care a condus-o pe Politehnica Timișoara în primele opt etape ale actualului sezon, a preluat formația de Liga a III-a SCM Zalău.

Foto: sportulsalajean.ro

Tehnicianul originar din Maramureș îl înlocuiește la gruparea din Sălaj pe George Zima, care s-a despărțit ieri, de comun acord, de club. După opt etape disputate în Liga a III-a, SCM Zalău ocupă locul 6 în Seria a X-a, cu 12 puncte.

„Este prima dată când iau un proiect din mers, tot timpul am început eu campania de la început de sezon. Pentru mine este un nou pas şi îmi doresc foarte mult să îmi îndeplinesc obiectivele. Este greu, fiindcă vin într-un moment neplăcut, dar îmi doresc să reuşesc cu ajutorul staff-ului şi al jucătorilor”, a declarat Dorin Toma, citat de sportulsalajean.ro.

Tehnicianul s-a despărțit de alb-violeții din Timișoara pe 28 septembrie. Cu Toma pe bancă, Politehnica a înregistrat două victorii, o remiză și cinci eșecuri în campionat, plus două victorii în Cupa României.