Tecău şi Krawietz s-au calificat în sferturi la Indian Wells

Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău şi cel german Kevin Krawietz s-a calificat, azi noapte, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), după 7-6, 7-6 cu americanii Steve Johnson/Sam Querrey.

Matthew Stockman/Getty Images/AFP (Photo by MATTHEW STOCKMAN / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP)

Tecău şi Krawietz, favoriţii numărul cinci, şi-au luat astfel revanşa în faţa cuplului Johnson/Querrey, care i-a învins luna trecută cu 6-2, 7-6, în sferturile de finală ale probei masculine de dublu din cadrul turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului. La Indian Wells, Tecău şi Krawietz au fost conduşi cu 5-3 în primul set, dar au revenit şi au ratat două mingi de set la 6-5, apoi au salvat două mingi de set în tiebreak (la 4-6), câştigând cu 9-7.

În actul secund, americanii au avut 3-0 şi 5-2, au ratat o minge de set la acest scor, iar apoi s-a ajuns în tiebreak, unde Tecău şi Krawietz s-au impus cu 7-4. Românul și germanul sunt în cursă pentru Turneul Campionilor; ei vor înfrunta cuplul Tim Puetz (Germania)/Michael Venus (Noua Zeelandă).