Semifinale, la dublu, pentru Irina Bara!

Într-un turneu ITF feminin de tenis, la Valencia, bihoreanca Irina Bara s-a calificat în semifinalele probei de dublu, alături de Rebeka Masarova (Spania).

Bara şi Masarova au depășit cuplul Paula Ormaechea (Argentina)/Aurora Zantedeschi (Italia) cu 6-1, 6-2. Irina Bara e calificată și pe tabloul de simplu, de la Valencia, în optimile de finală; ea va juca mâine cu Chloe Paquet (Franţa), o jucătoare mai slab clasată decât compatrioata noastră.

Azi, pe tabloul de simplu, Mihaela Buzărnescu a depășit-o pe Paula Ormaechea, cu 6-3, 7-6. Surpriza plăcută Andreea Prisăcariu, venită din calificări, a învins-o în această seară pe Kristina Kucova (Slovacia), a cincea favorită, cu 6-7, 6-3, 6-3. Buzărnescu și Prisăcariu se vor întâlni în meci direct, în optimi de finală.