Modificări pentru persoanele care revin în România din țările aflate pe lista de risc epidemiologic. Decizia CNSU

În cursul acestei săptămâni, Comitetul Naţional pentru situaţii de Urgenţă (CNSU) a făcut noi modificări în ceea ce privește persoanele care se întorc în țară din țările aflate pe lista cu risc epidemiologic ridicat.

ADVERTISEMENT

CNSU, schimbări pentru persoanele care revin în România din țările aflate pe lista de risc epidemiologic

Conform textului Hotărârii de Guvern nr. 50 din 26 iulie 2021, a crescut la 6 ani vârsta până la care copiii sunt scutiți de carantină la întoarcerea din țări aflate pe lista galbenă sau roșie, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu Covid-19.

În ceea ce privește minorii cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, scutirea de carantină se face în baza unui test PCR negativ, vechi de cel mult 72 de ore, înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

ADVERTISEMENT

Măsura este valabilă pentru cei care se întorc din țările aflate în zonele galbenă și roșie.

Înainte de această modificare, de scutire beneficiau doar copiii până la vârsta de 3 ani.

ADVERTISEMENT

CNSU anunță că sunt scutiți de carantină adulții care au schema completă de vaccinare, au test Covid negativ sau pot face dovada că au trecut prin infecția cu Covid-19.

Pentru cetățenii care se întorc în România dintr-o zonă verde nu există niciun fel de restricție la întoarcerea în țară.

ADVERTISEMENT

Decizia CNSU

”Hotărârea nr. 43 din 01.07.2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum şi a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 2 iulie 2021, se modifică şi completează după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (2) literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

ADVERTISEMENT

  • copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
  • copiii cu vârsta mai mare de 6 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)”, se arată în decizia CNSU.

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Marea Britanie, Spania și Portugalia rămân în zona roșie

Săptămâna trecută, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 25.07.2021, ora 00:00.

ADVERTISEMENT

Conform deciziei, Marea Britanie, Spania, Portugalia și Olanda rămân pe lista roșie. Pe de altă parte, Grecia, una dintre principalele destinații de vacanță ale românilor, râmâne în cea galbenă, dar este foarte aproape de zona roșie.

Legea din pandemie spune că cei vaccinați împotriva Covid-19 nu trebuie să stea în carantină dacă vin din zone aflate pe lista galbenă sau pe cea roșie, însă – spre deosebire de lista galbenă – cei care vin din țări de pe lista roșie nu sunt scutiți de carantină dacă prezintă un test PCR negativ.

În ceea ce-i privește pe cei care vin din zona verde, aceștia nu mai au nevoie de niciun fel de document.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE