Un luptător de la Heracle Timișoara face „dubla”: e campion european și campion mondial de cadeți

Luptătorul Alexandru Solovei, de la CS Heracle Timișoara, a devenit campion mondial la cadeţi. Solovei are cetățenia Republicii Moldova, dar este legitimat la clubul de pe Bega.

În finala categoriei 71 de kilograme (stilul greco-romane) a competiţiei ce s-a desfăşurat la Budapesta, Alexandru Solovei l-a învins pe iranianul Alireza Morad Abdevali cu scorul de 2-1.

El cucerise în luna iunie și titlul de campion european al cadeților, tot la categoria 71 de kilograme.