Fostă dansatoare din buric, angajată într-o companie strategică. Ce post deține Raluca Paraschiv

Raluca Paraschiv, fostă dansatoare din buric și cu o diplomă de makeup artist, este de acum angajată la o companie strategică. Aceasta lucrează pe un post la Smart SA, o subsidiară a Transelectrica.

ADVERTISEMENT

Fostă dansatoare din buric, angajată într-o companie strategică din România

Este vorba despre compania de stat care asigură mentenanța Sistemului Energetic Național, astfel că aceasta este o companie importantă, iar poziția pe care o ocupă Raluca Paraschiv este una esențială.

Aceasta a dat un concurs pe data de 2 iulie, după ce anunțul de angajare a fost făcut pe 24 iunie 2021. Printre cerințele tehnice ale postului se află și  „cunoaștere PC pachet MS Office 2010”, conform România Liberă.

ADVERTISEMENT

Dar ce va face, mai exact, Raluca Paraschiv în cadrul acestei companii de stat? Ea trebuie să-l consilieze pe directorul general de la SMART SA. Fosta dansatoare din buric a absolvit Spiru Haret.

De asemenea, printre studiile sale se află și cursurile postliceale ale Școlii de Poliție, iar apoi a lucrat la Poliția Rutieră din București pentru șapte ani.

ADVERTISEMENT

S-a spus că Raluca Paraschiv ar fi fost angajată de PNL, lucru negat de lideri

S-a spus că Raluca Paraschiv ar fi fost angajtă de PNL Sector 4, dar informația a fost dezmințită chiar de președintele partidului din această zonă a Capitalei.

Astfel, Pavel Popescu a spus că Raluca Paraschiv ar fi, de fapt, un om de PR și că ea nu este membru al partidului pe care îl reprezintă.

ADVERTISEMENT

„Știrea de astăzi este despre ANGAJAREA de către PNL sector 4, a unei dansatoare din buric, într-o companie de stat. Este de datoria mea să va clarific acest lucru prin această postare: FAKE NEWS mizerabil!!!

Mai jos, o captura din baza de dată națională a PNL și a PNL Sector 4 care atestă faptul că, doamna respectivă (despre care înțeleg eu că nu este dansatoare din buric ci om de PR), nu a fost vreodată și nu este membru PNL (…)

ADVERTISEMENT

Îi atenționez pe colegii PNL: toți cei care promovează aceste minciuni mizerabile în mod public și asumat, și care folosesc resurse materiale și energie pentru denigrarea PNL, nu vor mai reprezenta acest partid după 25.09.2021.

Și că să știți de ce o fac: pentru că le-am deranjat niște interese financiare proprii”, spune Pavel Popescu.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE