David Popovici, prima reacție după calificarea în finală la JO: ”Va fi de neuitat”

Înotătorul român a acces în marea finală cu al șaptelea timp, deși a încheiat pe locul doi în prima semifinală.

ADVERTISEMENT

În afară de 200 de metri liber, Popovici este înscris la alte două probe la Tokyo: 50 de metri liber și 100 de metri liber.

Cum a trăit David Popovici calificarea în finala la JO

La doar 16 ani, David Popovici va lupta pentru medalii în cursa de 200 de metri liber de la JO. Românul a reușit calificarea în finala probei după ce a reușit timpul de 1:45:68 în prima semifinală.

ADVERTISEMENT

Imediat după cursa din semifinale, el s-a prezentat la conferința de presă și a răspuns cu naturalețe întrebărilor, el vorbind atât în limba română, cât și în engleză.

”M-am simțit un pic mai bine decât în serii, asta pentru că prima cursă a setat ritmul pentru ceea ce urmează. Cursa a fost foarte bună, perfectă, am reușit să mă calific în finală, ceea ce e un lucru excelent pentru mine”, a declarat Popovici, conform gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Popovici nici nu se gândea la finala olimpică

Chiar dacă nu este cotat cu șanse prea mari la obținerea unei medalii în această probă, David Popovici este încrezător că poate reuși o surpriză.

”Acum 4-5 luni nici nu mă gândeam că mă voi califica într-o finală la 200 metri liber, nu visam. Dar se mișcă totul repede, se schimbă pentru că am un antrenor foarte bun și acum sunt în finală.

ADVERTISEMENT

Și sunt convins că va fi o finală de neuitat! Știți care a fost ultima indicație pe care mi-a dat-o? Să mă distrez și asta am și făcut!”, a mai spus înotătorul român de 16 ani.

Marți, două finale românești la natație

Finala probei de 200 metri liber va avea loc marți dimineață, 27 iulie, în jurul orei 04:40. Apoi, în sesiunea a doua de natație, care începe la ora 13:00, Popovici va înota în serii la 100 de metri, proba lui favorită.

ADVERTISEMENT

Robert Glință a obținut calificarea în ultimul act in extremis la 100 de metri spate, reușind al 8-lea timp din semifinale și având doar o sutime avans în fața următorilor înotători de sub linie.

La finalul întrecerii, înotătorul român nu a fost atât de mulțumit de el, dar speră ca până marți, atunci când va avea loc finala, să se poată recupera și să facă cea mai bună cursă posibilă la Tokyo.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE