Incendiu de proporții la Salonta. Arde un depozit de deșeuri din mase plastice. Video

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, în Salonta. A luat foc un depozit de deşeuri din mase plastice reciclabile.

ADVERTISEMENT

Două hale au fost afectate de flăcări. Nu s-au raportat victime, iar purtătorul de cuvânt ISU a precizat că nu există pericolul extinderii focului în zona de locuințe sau al unei explozii.

Incendiu uriaș la un depozit de deșeuri plastice din Salonta. Degajări mari de fum

Potrivit presei locale, în momentul izbucnirii incendiului, în interiorul depozitului erau muncitori care lucrau în tura de noapte. Aceștia au fost cei care au anunțat incendiul la 112. Oamenii au ieşit singuri din hala cuprinsă de foc, potrivit eBihoreanul.

ADVERTISEMENT

”La ora 3.41, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu de mare amploare la un depozit de deşeuri plastice reciclabile situat în municipiul Salonta.

Pentru gestionarea evenimentului, la faţa locului au fost mobilizaţi de urgenţă peste 30 de pompieri, cu opt autospeciale, din care şapte de lucru cu apă şi spumă şi o autospeciala de primă cercetare de evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară, precum şi un echipaj de prim-ajutor calificat”, a declarat Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

ADVERTISEMENT

După ora 6.00, militarii au reuşit să localizeze incendiul, iar o oră mai târziu încă luptau cu focul. Estimările sunt că vor mai avea multe ore de intervenţie, deoarece cantitatea de deşeuri de plastic cuprinsă de foc este foarte mare.

”Deocamdată, din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a mai spus Roşca.

ADVERTISEMENT

De asemenea, dacă direcţia vântului se va schimba, iar fumul va fi purtat spre oraş, autorităţile vor anunţa localnicii din Salonta prin sistemul Ro-Alert. Momentan, fumul se îndreaptă către Ungaria.

[embedded content]

Șeful Gărzii de Mediu: ”Incendiul arde pe aproape 8.000 mp”

În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, erau în flăcări o hală de circa 600 mp, iar focul cuprinsese şi o altă hală, de circa 1.300 mp.

ADVERTISEMENT

Între timp, șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a anunțat că flăcările au cuprins circa 8.000 mp.

”Din păcate, incendiul arde pe aproape 8.000 mp. Ard materiale plastice. Fumul merge către o localitate din Ungaria. Acolo există un disconfort olfactiv pronunțat. La incendiu participă numeroase echipaje de la ISU. În momentul acesta nu avem o degajare de fum care să se îndrepte spre Salonta. Direcția e nord-vest”, a spus Berceanu la Digi24.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE