Povestea primei cafenele cu ospătari cu sindrom Down! Teo e campion olimpic și știe ce înseamnă fericirea: ”Un zâmbet!”

Cafeneaua, situată chiar în spatele bisericii Sf. Gheorghe cel Nou din zona Centrului Vechi și care, ani la rândul, a fost locul în care s-au desfășurat și cursuri pentru persoanele cu sindrom Down, cursuri susținute de Primăria Capitalei, este, acum, o explozie de culori deschise care anunță, parcă, fericirea celor de acolo.

ADVERTISEMENT

Reporterii FANATIK au mers să vadă ce este atât de deosebit la o asemenea cafenea. Iar descoperirile făcute demosntrează că, uneori, la cafenea poți afla ce înseamnă fericirea și bunătatea, alături de un zâmbet care, cu siguranță, nu ascunde nimic rău.

Teo, olimpicul care a inspirat cafeneaua

Teo are sindrom Down. Împlinește în curând 20 de ani și se poate lăuda deja cu medalia de aur de la Special Olympics. La schi alpin, sportul lui favorit.

ADVERTISEMENT

”Îmi place sport, gimnastică, schi, role. Îmi place schi alpin. Eu campion”, spune Teo, în limbajul lui simplu pe care îl înțelegi totuși cu puțină atenție. Și zâmbește… Pentru că asta face el: zâmbește.

Sindrom Down
Teo este campion olimpic

De altfel, așa ne-a întâmpinat și la intrarea în cafenea. Cu un zâmbet larg și o îmbrățișare. Iar alături de alți câțiva tineri cu sindrom Down și câțiva voluntari din Asociația Down Plus București umfla baloanele. Lui îi plăceau alea roz, le umfla cu o mică mașinărie și le dădea la legat…

ADVERTISEMENT

”Eu și copiii, în bar, servim cafea, ceai și limonadă. Îmi place ceaiul roșu (de fructe de pădure, n. red.)”, ne-a mai spus Teo, olimpicul care a inspirat înființarea primei cafenele în care ospătarii vor fi tineri cu sindrom Down.

”Eu sunt Georgeta Bucur! Mama lui Teo. Așa ne cunoaștem noi, cei din lumea asta…”

După ce îl cunoaștem pe Teo, o întâlnim și pe femeia care a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a înființa o asemenea cafenea: ”Eu sunt Georgeta Bucur! Mama lui Teo. Așa ne cunoaștem noi, cei din lumea asta…”.

ADVERTISEMENT

Iar dacă Teo este un luptător, mama lui este… o leoaică. O femeie care a trecut prin toate caznele pentru a-i face viața mai bună tânărului, dar care evită să se plângă vreo secundă.

Iar dacă alții ar ridica pumnul la cer ți s-ar certa cu Dumnezeu pentru că au un copil ”special”, Georgeta Bucur, cu o blândețe pe care spune că a învățat-o de la el, și-a spus, pentru FANATIK, povestea.

ADVERTISEMENT

Sindrom Down
Teo, olimpicul cu sindrom Down, a inspirat o cafenea speciala pusa la punct de mama sa, Georgeta Bucur Sursa foto: Fanatik

”Nu am știut că Teo va avea sindrom Down și mi-am pus întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi știut. (…) Dar l-aș fi născut oricum. Am stat și m-am gândit de multe ori, mai ales după ce l-am operat de inimă, și ziceam că dacă cineva îmi spunea la jumătatea sarcinii, nimic nu s-ar fi schimbat. Nu, nu aș fi renunțat…”, spune Georgeta Bucur.

Cum a aflat că fiul ei are sindrom Down

”Am făcut toate analizele în timpul sarcinii, tot ce mi-au cerut medicii. Dar probabil că Dumnezeu nu a vrut să mă întristeze în timpul sarcinii, să îmi fac alte griji în timpul sarcinii, pentru că deja aveam foarte multe (familia Bucur se confrunta cu evacuarea din casă, n. red.) și nu am aflat. (…) Eu, tot timpul sarcinii am spus că îmi doresc să am un copil sănătos, nu mă interesa ce va fi, dacă va fi băiețel sau fetiță”, povestește Georgeta Bucur.

ADVERTISEMENT

Doar că, după nașterea copilului, a început să își pună întrebări. Ceva nu era în regulă la băiețelul pe care îl ținea în brațe și pe care îl iubea.

”Eu am născut la Orșova, iar când veneam spre București am văzut că era diferit de fiica mea mai mare. Mi-am pus întrebări, iar când l-am desfășat să îl îmbăiez mi-am dat seama că și fizic avea ceva schimbări, că arăta altfel, avea coastele depărate, avea pielea marmorată. Am avut impresia că era răcoare în casă, deși era luna august”, mai povestește mama lui Teo.

Asistenta a avut nevoie de calmante ca să îi spună adevărul

”Eu am aflat că Teo are sindrom Down cu o zi înainte de vaccinul de două luni. Eram la cabinetul medical să ne pregătim de vaccin. Am văzut-o pe asistenta mea că s-a dus către cabinetul colegei, a cerut un calmant, l-a înghițit ea și apoi mi-a spus mie. Cumva îngrijorările acelea, de două luni, se legau. Vedeam că ceva nu e bine, vedeam că stă cu limba pe afară, ei au limba mai lungă ca noi, vedeam că atunci când inspira avea coastele ca un evantai…”, spune Georgeta Bucur.

Acela a fost momentul în care, pe moment, nu a mai știu ce să facă. Știa ce înseamnă sindromul Down, dar, parcă, nu înțelegea ce are de făcut.

”Culmea, Dumnezeu îți arată, dar înțelegi mai târziu. Când rămăsesem acasă să pregătesc nașterea, mă uitam la televizor. Am văzut un reportaj despre tineri cu sindrom Down care mergeau la Special Olympics… Povesteau că viața  lor face sens prin sport, că ei sunt fericiți… Erau, tot așa, tineri, pe la 20 de ani, cum e Teo acum”, explică Georgeta Bucur.

Teo a învins moartea

Dar, de parcă nu ar fi fost suficient, Teo, pe lângă sindromul Down dezvoltat, avea și o malformație cardiacă care a necesitat o operație complicată și căreia i-a supraviețuit în ciuda pronosticurilor pesimiste primite de părinții lui.

”Doctorul Stanciu de la Budimex a fost, și ne este, ca un al doilea tată. Efectiv a ținut copilul acesta în viață până la operație. Iar după operație, când l-am întrebat ce să fac, el mi-a spus că am mai crescut  un copil și să fac același lucru. Atunci am înțeles că nu am nimic special de făcut, doar să fiu atentă la ce îi trebuie lui”, mai spune, pentru FANATIK, Georgeta Bucur.

Și, ascultându-l pe medic, mama lui Teo a început să se ocupe de el. L-a dus la grădiniță, apoi la o școală specială și, cumva, a găsit puterea să deschidă și asociația prin care, acum, Teo cunoaște și copilărește alături de alți copii cu sindrom Down.

”Ei au un alt ritm de învățare, e adevărat, repetă de mai multe ori decât un copil obișnuit. Dar ceea ce învață, rămâne învățat. Și au lucruri la care nu dau importanță, chiar dacă noi credem că sunt lucruri importante”, spune mama lui Teo când vine vorba de educația copiilor cu sindrom Down.

Teo a trecut prin experiențe crude, în copilărie

”La grădiniță nu a fost o situație ușoară. La prima, colectivul de educatori a fost perfect, dar copiii din jur, și părinții lui, nu îl prea primeau în comunitate, iar unii copiii vorbeau urât la adresa lui Teo și, mai rău, îl agresau uneori”, povestește Georgeta Bucur, amintindu-și cum un alt copil, care avea același nume, îl lovea constant pe fiul ei.

La cea de-a doua grădiniță, lucrurile au fost invers. În sensul cel mai dificil de acceptat de un părinte: agresarea copilului de adulții din jur.

”Copiii îl iubeau foarte tare. Erau toți grămadă pe el. Doar aici nu am avut norocul de o doamnă care să îl înțeleagă. Teo fugea din clasă, mergea la bucătărie și prefera să sta acolo. La bucătărie era o doamnă care avea și ea o nepoțică cu sindrom Down și știa că dacă îl drăgălește și îl bibilește puțin, el stă cuminte. Soțul, într-una din zile, mi-a zis că s-a întâmplat ceva. Copil era înghețat, plângea. Mi-a zis că ori a scăpat afară și s-a pierdut pe acolo, ori pur și simplu, l-a bătut cineva. Iar eu cred că a fost vorba de bătaie. Pentru că, următoarele zile, atunci când ridicam mâna să faci ceva, el, pur și simplu, făcea gesturi de apărare. Nu am stat să fac anchetă, dar mi-am luat copilul și am fugit la Bușteni”, spune, simplu, fără să se plângă, mama lui Teo.

Cum este, de fapt, Teo, olimpicul cu sindrom Down

”El este foarte prietenos. Dar acestea sunt caracteristicile lor, deși contează și ce văd în familie. Iar noi toți suntem foarte primitori, iar atunci la el, dragostea pe care o are în suflet și pe care o oferă necondiționat, împreună cu prietenia pe care noi o dezvoltăm cu toată lumea, a dus la acest comportament al lui”, spune Georgeta Bucur în timp ce Teo o fixează, drăgăstos cu privirea.

Ar avea chef să mai umfle niște baloane, dar, cuminte, știind că este vorba de el, nu se mișcă de lângă mama sa.

De altfel, explică mama lui Teo, el este cel care a învățat-o ce înseamnă, cu adevărat, bunătatea.

”Am învățat să mă apăr de oameni prin el”

”Eu am învățat să mă apăr de oameni prin el. Nu știu ce văd ei, că văd mai multe decât noi. Am învățat multe de la el, mă învață zilnic. În primul rând, el m-a reparat, aveam probleme cu apropierea, cu spațiul personal… La ei primul lucru pe care îl fac este îmbrățișarea…”, explică mama lui Teo.

Și, chiar dacă viața curge altfel pentru Teo și pentru cei care suferă de sindrom Down, adâncimea sentimentelor lor nu poate fi pusă la îndoială.

”Ce se vede ușor din afară este că îi vezi că sunt cumva mai lenți, viața la ei are altă viteză, alt timp. Dar vezi și că au o bunătate care rămâne acolo tot timpul, îi vezi că nu există acel ego pe care îl avem toți. Ei știu să se tragă unul pe celălalt, știu ce înseamnă noi, cu adevărat. Ei acceptă foarte ușor oamenii, indiferent cum arată, cum vorbesc. Doar că, atunci când ei pleacă de lângă o persoană, și o spun prin prisma faptului că trăiesc cu cineva cu sindrom Down în casă, chiar merită să pleci de lângă acea persoană. Nu știu cum citesc ei energiile, dar o fac…”, ne-a mai spus mama lui Teo.

Ce înseamnă fericirea pentru Teo, ospătarul olimpic cu sindrom Down?

În timp ce mama lui vorbea, Teo, pasionat și de desen, s-a apucat să scrie ceva pe o foaie de hârtie. Colorată, galbenă, pentru că adoră culorile solare.

Și Teo a desenat ce înseamnă fericirea, iar definiția lui este, poate, mai bună decât cea dată de orice filosof care epatează cu erudiția lui. Iar fericirea, pentru Teo, e un lucru simplu, accesibil oricui: el zâmbind. Și desenul făcut este, chiar dacă simplu, incredibil de sugestiv pentru ce înseamnă, de fapt, fericirea.

Sindrom Down
Teo are sindrom Down, dar a explicat fericirea mai bine decat oricine Sursa foto: Fanatik

”Teo râde, e fericit, un zâmbet”, își explică el desenul. Și, pe fișă, și-a scris și numele, privindu-i pe cei din jur și zâmbind, vizibil bucuros. Și își descrie, imediat și sentimentele pentru cei din jur.

”Sora mea? O iubesc. O iubesc pe mama. Tati e la muncă, dar îl iubesc tot timpul”, a mai spus Teo.

Și, când vine vorba de iubire, Teo povestește că o iubește și pe o prietenă de familie. ”Teo șmecher”, explică el râzând, iar mama lui ne-a dezvăluit că amica lor îl plimbă cu mașina decapotabilă, iar Teo se ridică îi picioare și, încântat, privește lumea de sus în timp ce vântul îi bate prin păr…

Teo, planuri serioase de carieră

Iar Teo, ne-a dezvăluit sora lui, Larisa, are planuri. Planuri serioase, de viitor, vrea să facă carieră. E adevărat, uneori vrea să fie artist, alteori campion, alteori model, uneori dansator. Acum vrea să fie ospătar.

Larisa Bucur, sora lui Teo, e cu cinci ani mai mare ca el. Preocupările ei sunt însă, în ciuda vârstei, mai serioase: asociația pe care, alături de mama ei, a pus-o pe picioare. Se ocupă de taberele, proiectele și tot ce ar mai avea nevoie copiii cu sindrom Down din preajmă.

”El este fratele meu special. Eu l-am dorit de când eram mică. ȘI a apărut cineva-ul ăsta, e extraordinar de special. Eu aveam o doză de egoism înainte, dar așa ceva nu mai există de când a apărut el. El mi-a schimbat viața, mi-a schimbat gândirea, mi-a schimbat modul în care văd lucrurile și modul în care le înțeleg. De când a apărut el am înțeles că nu trebuie să ne punem pe noi pe primul loc. Până la urmă, cine suntem noi în Universul ăsta mare, când sunt atâția pe care îi putem ajuta?”, ne-a spus tânăra de 25 de ani care, cu ușurință, și-ar găsi oricând un loc printre modelele de la noi din țară.

Larisa Bucur si Teo
Larisa, sora luk Teo, recunoaste ca fratele ei special i-a schimbat viata! In bine!

Dar, în fapt, preocupările ei sunt altele și toate, într-un fel sau altul, sunt legate de Teo. Pe care, ca o soră mai mare, îl răsfață cum știe ea mai bine.

”La club nu l-am dus… Dar ne place să mergem doar noi doi la cinema. Sau să mergem să mâncăm prostii, fast-food… Ne plimbăm cu mașina, ascultăm muzică și facem karaoke”, ne-a dezvăluit Larisa.

Și, când în descrie pe Teo, cuvintele sunt puține, dar puternice: ”Este un campion, un luptător, dar e învingător. El a luptat pentru viața lui și a câștigat”.

Cafeneaua specială e în Centrul Vechi

Abia deschisă, ziua de 8 iulie fiind prima zi în care funcționează, cafeneaua din Centrul Vechi i-a transformat pe tinerii cu sindrom Down în adevărați barista. Situată pe strada Lipscani, cafeneaua cu pricina are tot ce trebuie pentru clienții care vor să se desprindă puțin de momentele agitate și vor să vadă cum, printre noi toți, sunt oameni care se bucură  de prezența celor din jur.

Și, chiar dacă meniul nu este cel mai bogat, se poate bea o cafea bună, un ceai fin și se poate servi chiar și o prăjitură, toate aduse la masă de ospătarii care zâmbesc tot timpul. Toți, cu sindrom Down. Iar prețurile, deși nu sunt afișate, sunt mici. Și se numesc, în fapt, donații.