FCSB, amical cu spectatori împotriva Gloriei Buzău. Cât costă biletele

”Roș-albaștrii” au înregistrat patru victorii în tot atâtea partide de verificare pe care le-au susținut în această vară și par pregătiți pentru lupta la titlu.

ADVERTISEMENT

La ultimul amical, cel cu CS Mioveni, în echipa lui Dinu Todoran a debutat și atacantul ceh Zdenek Ondrasek.

Spectatorii vor avea acces la amicalul Gloria Buzău – FCSB

Pentru FCSB urmează un nou meci amical, în deplasare, cu Gloria Buzău și, deși inițial se anunțase că partida se va disputa fără spectatori, în cele din urmă s-a luat decizia ca fanii să aibă acces pe arewna din Crâng.

ADVERTISEMENT

Conform gsp.ro, la insistențele suporterilor buzoieni autoritățile s-au răzgândit și au permis ca întâlnirera ce va avea loc vineri, 9 iulie, de la ora 19:00, și care va fi transmisă în direct de Pro X, să poată fi urmărită din stadion de 5.000 de spectatori.

Biletele vor fi puse în vânzare în ziua meciului, începând cu ora 10:00. Un tichet la peluză costă 5 lei, iar unul la tribune se va vinde la 10 lei.

ADVERTISEMENT

Cum se poate merge la meciul de la Buzău

Fanii care vor dori să asiste la amicalul Gloria Buzău – FCSB trebuie să respecte protocolul sanitar în vigoare. Astfel, pe stadion vor putea intra doar persoanele vaccinate împotriva Covid-19 și au 10 zile de la finalizarea schemei complete.

De asmenea, la meci pot asista și cei care au un test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau un test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore cu răspuns negativ și cei care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi de la confirmarea infectării cu Covid-19.

ADVERTISEMENT

În cele patru partide amicale disputate până acum în această pauză competițiuonală, FCSB a înregistrat următoarele rezultate: 5-1 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, 4-1 cu Concordia Chiajna, 3-1 cu Chindia Târgoviște și 1-0 cu CS Mioveni.

Nedelcu a renunțat la bani pentru a pleca de la FCSB

FCSB se va despărți în această vară de Dragoș Nedelcu, care va fi împrumutat un sezon la formația Fortuna Dusseldorf din liga a doua germană, nemții având opțiune de cumpărare de un milion de euro.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că pentru a pleca de la FCSB, Dragoș Nedelcu a făcut un sacrificiu financiar. La viitoarea sa echipă, ”închizătorul”, care poate evolua și pe postul de fundaș central, va avea un salariu de 12 mii de euro pe lună, cu trei mii de euro mai puțin decât primea de la Gigi Becali.

Un alt jucător care a plecat de la ”roș-albaștri” este Alexandru Pantea. Fundașul lateral căruia Gigi Becali îi prevede un viitor strălucit va evolua sub formă de împrumut la FC Hermannstadt. Patronul FCSB-ului a luat această decizie din dorința de a-i oferi tânărului de 17 ani ocazia să capete experiență în eșalonul secund.

ADVERTISEMENT


CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE