Cea mai mare competiție de sporturi electronice va fi pe Arena Națională. Statul român, încasări uriașe

Cel mai mare stadion al țării a fost inclus în organizarea Euro 2020 și la București au avut loc patru partide de la turneul final.

ADVERTISEMENT

După trei meciuri din Grupa C, pe Arena Națională a avut loc și întâlnirea Franța – Elveția, din optimile de finală care s-a încheiat cu o mare surpriză.

Arena Națională va găzdui cea mai mare competiție de sporturi electronice din acest an

După ce s-a achitat onorabil de organizarea Euro 2020, Arena Națională va fi în luna octombrie gazda celei mai mari competiții de sporturi electronice din acest an ce va fi vizionată de 80 de milioane de oameni, cu premii în valoare de 40 milioane de dolari, din care 16% vor merge la bugetul Statului român sub formă de impozite.

ADVERTISEMENT

Anunțul a fost făcut într-o conferiță de presă susținută la Arena Națională de primarul Capitalei, Nicușor Dan, care a amintit că unul dintre obiectivele mandatului său este de a pune Bucureştiul pe harta principalelor evenimente culturale, sportive, de business.

”Trebuie să folosim oportunităţile şi avantajele competitive pe care le avem. Arena Naţională este unul din avantajele competitive pe care Bucureştiul le are. Sunt fericit să vă anunţ că am încheiat un acord cu firma americană Valve pentru organizarea celui mai mare eveniment internaţional de sporturi electronice din acest an”, a declarat Dan.

ADVERTISEMENT

Primarul Capitalei, fan al jocului Tetris

”Este o competiţie care se va desfăşura aici, pe Arena Naţională, în a doua decadă a lunii octombrie, 12-17 octombrie. Este o competiţie care va fi vizionată undeva în jur de 80 de milioane de oameni din întreaga lume.

Este o competiţie cu premii de 40 de milioane de dolari, din care 16% merg la bugetul statului român, sub formă de impozite. Pentru comparaţie, premiile de la Wimbledon din  acest an sunt de 48 de milioane de dolari. Este evenimentul de sporturi electronice cu cel mai mare premiu din istorie”, a mai spus primarul.

ADVERTISEMENT

Întrebat dacă joacă vreun joc electronic, Nicușor Dan a mărturisit: ”Am jucat când aveam 25 de ani. Am jucat Tetris, 16 ore pe zi, timp de trei zile. Şi de atunci, gata!”

Nicușor Dan vrea mari evenimente pe Arena Națională

Primarul Bucureștiului a ținut să mai precizeze că în mandatul său Arena Națională va fi deschisă pentru orice fel de evenimente de mare interes: ”Arena Naţională nu mai este o feudă, Arena Naţională este un spaţiu deschis pentru evenimente.

ADVERTISEMENT

Am trecut în Consiliul General, după cum ştiţi, în urmă cu câteva zile, modificarea hotărârii care stabileşte tarifele pentru acest spaţiu de evenimente sportive culturale sau de altă natură.

Suntem absolut deschişi pentru echipe de fotbal, pentru organizatori de evenimente culturale, concerte. Am fi foarte bucuroşi să avem cele mai interesante spectacole pentru bucureşteni şi pentru oameni din împrejurimi”.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE