Andrei Vochin argumentează de ce Anglia a meritat calificarea în finala Euro 2020: „Până unde are dreptate Mourinho”

„Anglia e o echipă mai bună decât Danemarca. Danezii și-au depășit limitele. Anglia a câștigat pe merit, dar pentru mine nu e niciodată penalty. La acest nivel, mai ales la acest nivel, o semifinală de EURO, nu înțeleg decizia arbirtului.

ADVERTISEMENT

Cu atât mai puțin faptul că VAR-ul nu a chemat arbitrul să se uite la fază sau că nu a întors decizia. Ca om de fotbal, sunt dezamăgit că acel penalty a fost acordat și nu cred că arbitrul o să doarmă bine la noapte”, a spus Jose Mourinho la câteva minute după sfârșitul meciului de aseară de pe Wembley.

Când ai o asemenea declarație la sfârșitul unei semifinale de European precum cea dintre Anglia și Danemarca, rostită din gura unuia dintre cei mai valoroși și carismatici antrenori ai acestui secol, Jose Mourinho, misiunea de a descrie  meciul e aproape rezolvată. Hai s-o luăm pe bucățele și să-i descifrăm sensurile.

ADVERTISEMENT

„Anglia e o echipă mai bună decât Danemarca”. Just

Ochiometria afirmației e argumentată de cifrele oferite de transfermarkt. Anglia valorează 1.260 de milioane de euro, iar Danemarca de vreo patru ori mai puțin: doar 310. Selecționata Angliei reprezintă o populație de circa 56 de milioane de oameni, în vreme ce lotul danez e rezultanta unei comunități de doar vreo 6 milioane de suflete. Cum în ambele țări fotbalul e sport de bază, iubit și respectat, dimensiunea bazinului de selecție este extrem de importantă.

Profitând de o finanțare pe măsură, bugetul cluburilor din Anglia ajută la o dezvoltare superioară Danemarcei, începând de la bază și până la vârf. 6 dintre jucătorii danezi evoluează în Premier League, la Chelsea, Leicester, Sothampton, Tottenham și Brentford, alții în Germania, Franța sau Italia. Doar 3 în Danemarca. Dincolo, în trupa lui Southgate, marea majoritate, 24 din 26, vin nu doar din din Premier League, cel mai tare și mai bogat campionat din lume, ci, în principal, de la cele mai puternice echipe: Chelsea, Manchester City, Liverpool, Manchester United.

ADVERTISEMENT

„Danezii și-au depășit limitele”. Just doar psihologic

Aici m-aș referi mai degrabă la componenta psihologică. După episodul Eriksen, urmat imediat de înfrângerea cu Finlanda, nu mi-aș fi putut închipui că Danemarca va putea trece de grupă. Să mai joci fotbal după un asemenea șoc mi se pare în sine o mare performanță. Să ai curajul să mai alergi la aceeași intensitate știind că ai mâncat și ai băut la fel ca Eriksen, te-ai antrenat și te-ai recuperat în același mod, mi se pare realmente incredibil.

Fără acel episod, vorbind iar despre valoarea lotului, prezența danezilor în semifinală nu trebuie să mire. Au întâlnit echipe, cu excepția Belgiei (664 milioane), mai slab cotate: Finlanda (44 milioane) și Rusia (191 milioane) în grupă, Țara Galilor (177 milioane) în „optimi” și Cehia (182 milioane) în „sferturi”. Deci, accederea în semifinale e mai degrabă o normalitate. Limitele și le-au depășit, într-adevăr în acest ultim meci cu Anglia, disputat și în deplasare, pe care l-au împins până în prelungiri.

ADVERTISEMENT

„Anglia a câștigat pe merit”. Just

Anglia a condus ostilitățile în majoritatea timpului. A dominat și, exceptând vreun sfert de oră la mijlocul primei reprize, a controlat jocul. Și-a creat ocazii și a permis rar ca adversarul să-i dea emoții.

  • 9-3 pentru Anglia a fost raportul ocaziilor de gol
  • 2,8 – 0,3 pentru Anglia a fost raportul indicelui XG, cel care măsoară la InStat periculozitatea la ambele porți

ADVERTISEMENT

Când cel mai bun danez de pe teren este portarul Schmeichel e clar care a fost echipa mai bună. Goal-keeperul oaspeților a fost zidul care i-a permis Danemarcei să spere la o mare lovitură pe Wembley. A fost învins doar de un coleg, Kjaer, și a apărat, în primă fază, până și penaltyul lui Kane. A avut nu mai puțin de 8 șuturi parate, dintre care 5 intervenții au fost de SuperMan.

  • 361 a fost Indexul Instat al lui Schmeichel, cel mai mare dintre toți danezii care au evoluat 120 de minute

ADVERTISEMENT

Anglia a câștigat pe merit și pentru că a alergat mai mult decât adversarul. Jucătorii au înțeles că valoarea de pe transfermarkt nu-i suficientă pentru a ajunge în finală. Ea trebuie însoțită de o tonă de sudoare și-un munte de dorință. Când îl vezi pe Sterling făcând al 24-lea sprint de peste 40 de metri în ultimele 5 minute ale prelungirilor înțelegi că, de această dată, toată Anglia vrea.

  • 139 de kilometri au alergat aseară englezii, cu doi mai mult ca danezii

Anglia a câștigat pe merit și pentru că a ales să riște cât mai puțin posibil. E echipa care abia aseară a luat primul gol, și acela din lovitură liberă. E echipa care ține pe bancă noul idol al tribunei și al fețelor regale, Jack Grealish, necedând sentimental. Îl folosește doar când nevoia ofensivă o cere, așa cum s-a întâmplat și în finalul ”optimii” cu Germania, și acum. Și e echipa care nu se sfiește să-l repună la loc pe bancă după numai 47 de minute de joc, atunci când decide să conserve rezultatul și să încheie meciul într-un modul cu 5 fundași.

„Pentru mine, ăla nu a fost niciodată penalty”. Just

Nici pentru mine. Faza care a decis jocul va rămâne, probabil, la nivelul de enigmă. Categoric, nu la fel de SF precum cea a lui Bahramov în 1966 , tușierul care i-a băgat Angliei în vitrină singurul trofeu major din palmares. Dar suficient de neclară ca să deschidă cutia suspiciunilor. Penalty-ul acordat de olandezul Danny Makkelie la căderea lui Sterling în careu, în minutul 102, intră în categoria celor la care arbitrul are acoperire, cu regulamentul în mână, dar e total descoperit la spiritul jocului. Adică, dacă îl condamni, nu poți să-i dai cu executare. Scapă doar cu suspendare. Football is coming home. Dar nu așa!

„Nu cred că arbitrul o să doarmă bine la noapte”. Fals

În asta nu cred. Anglia pare să-și fi luat toate măsurile ca să nu rateze și acest Euro. Când inventezi fotbalul și ai în palmares, la nivel de echipe naționale, un titlul mai mult ca România sau Bulgaria, când într-o jumătate de secol joci finale majore mai rar decât Croația sau Olanda, atunci te concentrezi puternic pe șansa pe care o ai acum.

Joci acasă 6 meciuri din 7. Acasă, unde în plin avânt al tulpinei Delta, voința politică îți lasă în tribune 50.000 de fani și, în același timp, închide porțile suporterilor străini.

Danny Makkelie nu va fi dormit bine doar în situația în care l-ar fi jenat genunchiul în care s-a sprijinit înaintea startului meciului, ca semn de solidaritate cu mișcarea ”Black lives matter”. Danezii au rămas în picioare și au murit tot așa. Hațegan a procedat la fel la Italia – Țara Galilor, în grupe, și ăla a fost ultimul lui meci arbitrat la acest Euro. Ce nu înțelegeți? Football is coming home, but only politically correct!