Alexandru Nazare, fostul Ministru de Finanțe, declarații după demitere: “Nu am vrut să implic ministerul în luptele politice din partid”

Nazare a fost demis de către prim-ministrul Florin Cîțu, iar președintele României a semnat joi decretul de demitere.

ADVERTISEMENT

Cîțu a declarat că decizia a fost luată în urma evaluării făcută la șase luni, spunând că există proiecte întârziate, dar anumite surse politice declară că ar fi vorba de discuții cu privire la rectificarea bugetară.

Alexandru Nazare, declarație după demitere: “Nu am vrut să implic ministerul în luptele interne din partid”

“Am explicat când m-a sunat premierul la momentul respectiv să vin la poza lansării candidaturii, că nu vreau să implic Ministrul de Finanțe în luptele politice din partid. Am spus că îmi asum o poziție de neutralitate, benefică chiar și pentru prim-ministru.

ADVERTISEMENT

În discuția de ieri, l-am rugat pe premier să prezinte o evaluare, să discute această evaluare în forurile partidului. Premierul a considerat că trebuie să meargă mai departe cu propunerea.

Este vorba de principii și așteptările oricărui liberal de la forurile de conducere ale partidului și anume că astfel de decizii importante să fie luate după analize în forurile statutare. Am considerat că imaginea pe care trebuie să o transmită PNL este de neutralitate. 

ADVERTISEMENT

Evident în discuțiile avute în șase luni am avut și divergențe. În condițiile în care ne aflăm acum, în procedură de deficit excesiv, trebuie să fim foarte vigilenți cu cheltuirea banului public.

Provocarea este ținerea cheltuielilor sub control, iar acest mesaj nu l-am dat doar o dată, ci de mai multe ori. Poziția de Ministru de Finanțe nu este una comodă și am fost mereu ferm. Nu mi-am propus să fiu un ministru comod, ci unul respectat.

ADVERTISEMENT

Ca atare când nu aveam resurse pentru anumite tipuri de cheltuieli sau când exista pericolul să depășim țintele de deficit, m-am exprimat categoric.

Suntem în ținta de deficit, avem o colectare foarte bună, în jur de 23% în luna mai, cu 30% mai multe investiții, cu 37% mai multe fonduri europene și avem estimări pozitive despre creșterea economică. Dar asta nu înseamnă că toate acestea justifică cheltuieli suplimentare.

ADVERTISEMENT

La momentul potrivit, sigur voi anunța pe cine susțin în lupta internă din partid. Eu rămân în partid, sunt senator, membru în Comisia de Buget, membru în organizația PNL Prahova, sigur îmi voi asuma o poziție la momentul potrivit.

Dacă vă gândiți că în aproape fiecare conferință de presă premierul era apreciativ la adresa Ministerului de Finanțe, pe undeva sunt nedumerit de această decizie, nu știu care aspect să îl fi deranjat atât de tare”, a declarat Alexandru Nazare la B1TV.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE